Poliţiştii constănţeni au încercat, marţi, să pună în aplicare un mandat de executare a pedepsei de 3 ani de închisoare, emis pe numele unui bărbat, de 50 de ani, condamnat pentru fals în declaraţii, informează Poliţia Constanţa.

Acesta nu a fost găsit acasă, fiind făcute verificări la reşedinţele şi locurile în care bărbatul s-ar putea afla.

Bărbatul a fost dat în urmărire naţională.

Surse din anchetă au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre Alexandru Mazăre, fratele fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, condamnat marţi la 3 ani de închisoare în dosarul locuinţelor sociale.

Alexandru Mazăre a fost condamnat pentru luare de mită.

„Condamnă pe inculpatul Mazăre Alexandru (……) la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor (…) pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii (…) şi condamnarea inculpatului Mazăre Alexandru la pedeapsa de 5.000 lei amendă penală. În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. d C.pen. anterior, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 5.000 lei amendă penală”, arăta decizia ÎCCJ.

De asemenea, instanţa a decis confiscarea de la Alexandru Mazăre a sumei de 80.000 de euro în echivalent în lei, la cursul BNR de la data plăţii şi a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile până la concurenţa sumei de 80.000 de euro.

În cazul fostului primar PSD al Constanţei, Radu Mazăre, dar şi a lui Avraham Morgenstern, judecătorii au decis încetarea procesului penal.

Dosarul în care a fost condamnat Alexandru Mazăre vizează Campusul de locuinţe sociale Henri Coandă din Constanţa.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/alexandru-mazare-adrian-boioglu.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/alexandru-mazare-adrian-boioglu-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Poliţiştii constănţeni au încercat, marţi, să pună în aplicare un mandat de executare a pedepsei de 3 ani de închisoare, emis pe numele unui bărbat, de 50 de ani, condamnat pentru fals în declaraţii, informează Poliţia...