HOROSCOP 9 mai – Berbec

S-ar părea că ai tot amânat momentul de a lua unele decizii care se impuneau de multă vreme în cazul unor proiecte şi/ sau al unor prietenii care nu au mers în direcţia potrivită sau care au stagnat în ultima vreme. La început de săptămână, ai putea avea tendinţa de a-l mai tărăgăna puţin, de a mai aştepta să vezi cum evoluează lucrurile. S-ar putea să faci mai mult rău decât bine dacă le laşi să meargă din inerţie. Poate ar fi indicat să rupi pansamentul şi să spui lucrurilor pe nume. Te vei simţi mult mai uşurat(ă) mai încolo.

HOROSCOP 9 mai – Taur

Te aşteaptă un început de săptămână destul de dificil al locul de muncă şi s-ar putea să pună capac faptul că este nevoie de implicarea şi atenţia ta şi pe plan domestic sau casnic. Aşadar, s-ar putea să te simţi astăzi de parcă ai fi prins(ă) între ciocan şi nicovală, ceea ce facă aproape imposibilă dorinţa de a te ridica atât la aşteptările superiorilor, cât şi la cele ale persoanelor din familie. Trebuie să ai mare grijă cum jonglezi între aceste două domenii, mai ales dacă ţi-ai luat angajamente ferme faţă de persoane importante din familie sau de la serviciu.

HOROSCOP 9 mai – Gemeni

În cadrul unei conversaţii purtate azi la locul de muncă sau cu cineva din viaţa personală, s-ar putea să simţi la un moment dat că cineva dă smne că-ţi insultă inteligenţa sau te desconsideră pentru unele principii sau valori după care te ghidezi. Astfel, există riscul de a se naşte scântei şi de a ajunge la un conflict sau, cel puţin, la nişte replici tăioase peste care se trece greu. Poate că ar fi mai bine să laşi anumite discuţii mai complicate pe altă dată, când eşti mai flexibil(ă) la idei şi viziuni care nu sunt compatibile cu ale tale.

HOROSCOP 9 mai – Rac

Începutul de săptămână s-ar putea să vină, în cazul tău, cu unele dificultăţi financiare. Este greu de spus care este cu exactitate natura lor, dar cert este că nu este uşor să le faci faţă. În anumite situaţii, s-ar putea ca ele nici să nu se datoreze întru-totul nativilor(elor) acestui semn. Aşadar, s-ar putea să ajungi în situaţia de a strânge cureaua în următoarele câteva zile, poate chiar şi la sfârşit de săptămână. Oricare ar fi situaţia, cert este că acest lucru îţi dă de gândit în privinţa modului în care îţi gestionezi finanţele şi le vei manageria pe viitor.

HOROSCOP 9 mai – Leu

Din câte se pare, în această zi de luni nu prea eşti pe aceeaşi lungime de undă cu partenerul de viaţă şi/ sau cu cei cu care lucrezi. În alte cazuri, s-ar putea să fie vorba mai degrabă de o lipsă de comunicare din partea lor, de-o reticenţă în a-ţi spune anumite lucruri ori în a fi sinceri cu ceea ce cred într-o anumită privinţă. Prin urmare, există riscul să se lase cu replici în contradictoriu sau să ajungeţi să nu vă vorbiţi într-un moment în care ar fi fost necesar să ajungeţi la un consens. Lasă de la tine.

HOROSCOP 9 mai – Fecioară

S-ar putea ca nivelul de energie pe care îl ai în această zi de luni să nu fie cel mai ridicat. Sau poate că te confrunţi cu mici probleme de sănătate. În orice caz, cert este că nivelul de randament de care dai dovadă nu este cel mai ridicat, în ciuda eforturilor pe care le faci ca acest lucru să nu se vadă. Pe de altă parte, ai putea compensa printr-o organizare mai eficientă, prin ierarhizarea priorităţilor. În felul acesta, vei reuşi să te ocupi de majoritatea lucrurilor pe care ţi-ai propus să le faci până la finalul acestei zile.

HOROSCOP 9 mai – Balanţă

Este posibil astăzi ca o bună parte din timp să îţi fie ocupată cu activităţi care vizează unele proiecte sau planuri de viitor, iar din acest motiv, poate fi destul de greu să te bucuri de oportunităţile pe care ţi le aduce ziua în plan personal. Cu alte cuvinte, ai multe lucruri importante la care trebuie să te gândeşti, iar din această cauză, s-ar putea să îţi fie dificil să mai vezi ceea ce îţi oferă momentul prezent. Aşadar, s-ar putea să ai mai multe de câştigat dacă mizezi pe echilibru, dacă încerci să împaci şi capra, dar şi varza.

HOROSCOP 9 mai – Scorpion

Se întâmplă lucruri importante pe plan profesional, dar în acelaşi timp, situaţia nu este prea roz acasă, fie pe plan familial, fie în gospodărie. Aşadar, există riscul să treacă unele oportunităţi pe lângă tine, să nu le poţi face pe toate la acelaşi nivel de performanţă. Este important să rezişti tentaţiei de a te refugia într-unul din aceste domenii din dorinţa de a evita lucrurile nu tocmai bune care se întâmplă în celălalt. În caz contrar, s-ar putea să te avânţi şi mai mult în probleme, care riscă astfel să se agraveze şi mai mult, în detrimentul tău în final.

HOROSCOP 9 mai – Săgetător

Este posibil să îţi fie greu astăzi să spui fix ceea ce crezi. Ţi-ai făcut o părere despre lucrurile care ţi se întâmplă pe plan personal şi la serviciu, dar te gândeşti că poate nu va fi primită aşa cum se cuvine, că îţi vor fi răstălmăcite vorbele într-un mod care nu te avantajează deloc. Aşadar, trebuie să lucrezi la curajul de a fi asumat(ă) în legătură cu ceea ce crezi. Pe de altă parte, fii atent(ă) la tonul pe care îl adopţi, căci există o limită greu de sesizat uneori între asertivitate şi agresivitate şi rişti să o depăşeşti.

HOROSCOP 9 mai – Capricorn

Din punct de vedere financiar, s-ar putea să nu stai chiar pe roze astăzi. Bugetul cu care începi săptămâna s-ar putea să fie mai scăzut decât de obicei, iar încă de luni s-ar putea să apară unele cheltuieli sau plăţi la care nu te-ai aşteptat sau pe care nu aveai cum să le preconizezi din timp. Aşadar, se recomandă extrem de multă prudenţă pe plan financiar, dar şi o viziune realistă, care să te ajute să discerni între lucrurile de care ai cu adevărat nevoie şi cele despre care doar crezi că îţi sunt necesare. Altfel, vor apărea unele lipsuri.

HOROSCOP 9 mai – Vărsător

S-ar putea să te numeri şi tu astăzi printre nativii(ele) cărora le este greu să vorbească pe şleau despre ceea ce simt sau gândesc. Prin urmare, există riscul să se ajungă la reproşuri din partea partenerul de viaţă şi/ sau a celor cu care lucrezi, mai ales dacă trebuie să luaţi o decizie împreună pe ultima sută de metri. În alte cazuri, s-ar putea ca nativii(ele) acestui semn să se lezeze, dar să fie rezervaţi(te) în a le spune celorlalţi care este motivul pentru care s-au supărat. Aşadar, este nevoie de sinceritate şi deschidere pentru ca lucrurile să meargă bine.

HOROSCOP 9 mai – Peşti

Nu pari a fi într-o dispoziţie prea grozavă astăzi, iar acest lucru riscă să se traducă printr-un randament mai scăzut la locul de muncă. De asemenea, este mai mare riscul decât de obicei de a se produce erori, de a ajunge în situaţii în care trebuie să depui eforturi mai mari pentru a repara o decizie nu tocmai inspirată luată în exerciţiul funcţiei. Aşadar, este imperios necesar astăzi să gândeşti de două ori înainte să tai. În caz contrar, s-ar putea să îţi aglomerezi inutil programul de mâine, când va trebui să repari cât de bine poţi greşelile de azi.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/fotojet-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/fotojet-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
HOROSCOP 9 mai - Berbec S-ar părea că ai tot amânat momentul de a lua unele decizii care se impuneau de multă vreme în cazul unor proiecte şi/ sau al unor prietenii care nu au...