Numărul cazurilor de COVID-19 este cu 260 mai mic faţă de ziua anterioară.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 21 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În spitalele din ţară, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 974, cu 27 mai mult faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 167 persoane, cu 2 mai puţin faţă de ziua anterioară. Dintre cei 167 pacienţi internaţi la ATI, 153 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 58 sunt minori, 57 fiind internaţi în secţii, cu 2 mai puţin decât în ziua anterioară şi unul la ATI, cu unul mai mult decât în ziua anterioară.

Până luni, 65.562 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SarsCov-2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP două decese (un bărbat şi o femeie), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele două decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 de ani şi unul la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care prezentau comorbidităţi.

Din totalul de doi pacienţi decedaţi, unul a fost nevaccinat şi unul vaccinat. Pacientul vaccinat care a decedat avea vârsta cuprinsă între 60-69 de ani.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 3.708 teste RT-PCR (1.315 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.393 la cerere) şi 7.697 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.022.231 teste RT-PCR şi 9.816.465 teste rapide antigenice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/romania-coronavirus.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/romania-coronavirus-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Numărul cazurilor de COVID-19 este cu 260 mai mic faţă de ziua anterioară. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 21 persoane au fost reconfirmate pozitiv. ...