Ziua Victoriei, o zi solemnă pentru ruşi, cea mai populară şi plină de semnificaţii – pentru că nu e, practic, familie în actuala Federaţie Rusă şi în fostele republici sovietice, care să nu fi pierdut pe cineva, în zilele ”Marelui Război pentru Apărarea Patriei”. Mulţi ruşi privesc ca la icoane defilarea anuală de tancuri, rachete şi şiruri de soldaţi arătoşi mărşăluind pe sub zidurile Kremlinului şi sînt obişnuiţi în fiecare an să li se dea veşti bune, în ziua de 9 mai (zi în care a stabilit pentru ei Stalin în 1945 că s-ar fi terminat războiul, căruia i se pusese capăt, de fapt, cu o zi înainte, prin capitularea trupelor germane în faţa Aliaţilor).

Numai că, în acest an, Vladimir Vladimirovici Putin, ţarul lor, nu are ce le oferi. Cînd a inaugurat muzeul din Sankt Petersburg, pentru a-i atrage, ţarul Petru a dispus să le fie oferit vizitatorior cîte un păhărel de vodcă, gratis. Nu prea există la ruşi, sărbătoare fără recompense. Numai astfel, în aşteptarea lor, se învinge cenuşiul şi amarul cotidian. E aşa parcă de cînd lumea. Şi, în acest an, Putin se află în situaţia de a nu le oferi compatrioţilor săi nimic – în afara ”victoriei” de la Popasna. ”Operaţiunea specială” s-a împotmolit, sancţiunile occidentale îşi arată deja rezultatele. În mod paradoxal, dacă înainte ruşii de rînd erau cei care suportau mai greu asemenea momente în care putea observa mai lesne că ”împăratul e gol”, în acest an cei care suferă mai mult sînt oligarhii Rusiei, rămaşi fără iahturi şi conturi. Generalii Rusiei, rămaşi fără trupe. Foştii consilieri şi ”camarila” noului ţar, care a ales să se izoleze de toţi. 

Toată lumea aşteaptă cu încordare. În Europa, în Statele Unite, dar şi în Rusia. Nimeni nu ştie ce le va oferi Putin, de Ziua Victoriei, în lipsa unei victorii.  “Totul în Popasna a fost făcut una cu pământul”. Cucerirea de astăzi a unui orăşel pe care guvernatorul ucrainean al regiunii o descrie asfel, nu poate fi socotită, nici măcar de către Dmitri Peskov, purtătorul de cuvînt de la Kremlin, care poate răstălmăci aproape orice, drept o victorie. Ce va face deci Putin, mîine?

Cei mai numeroşi ”observatori” spun că va anunţa ”mobilizarea generală”, pentru a transforma ”operaţiunea specială” într-un război anunţat apriori drept ”victorios”. Eu nu cred aşa ceva, doar din motivul că e un ”pas logic” – după logica războinică a lui Putin. Dar cei ce avansează un asemenea gest uită tot ceea ce ei afirmă, adesea – şi anume că omul de la Kremlin nu mai gîndeşte de ceva vreme, nici măcar după standardele minime ale logicii. Pe de altă parte, transformarea ”operaţiunii speciale” într-un război e un semn de slăbiciune, conform standardelor de gîndire şi termenilor ideologici ai puterii ruse, ţaristo-bolşevice. Ar fi ca şi cum ar recunoaşte implicit o înfrîngere a ”operaţiunii speciale”. Şi că termenul de ”război” atribuit pînă acum atacării Ucrainei, condamnat chiar penal a fost, de la bun început, cel corect. Ceea ce pentru Putin şi cei cîţiva oameni ai săi de la Kremlin nu că e inacceptabil, ci de negîndit. Acesta e motivul pentru care nu cred că mîine va fi decretată ”mobilizarea generală”.

Am scris eu însumi că declanşarea invadării Ucrainei pe 24 februarie s-a petrecut la o zi, după ce a fost sărbătorită Armata Roşie, devenită în ţările din fosta Uniune Sovietică şi ”Ziua Bărbatului” – zi în care se obişnuieşte ca bărbaţii să bea vodcă în toată legea şi să primească de la soţii cadou cîte o pereche de ciorapi – să le fie de folos în viitoarele marşuri. Căci militarii ştiu – ciorapii sînt piesa de rezistenţă, într-un echipament militar. Şi că e posibil ca Putin, dacă întreprinde ceva, o va face pe 10, şi nu pe 9 mai. Îmi menţin opinia, dar totuşi nu cred că va întreprinde ceva nou. Nu mai are cu ce, iar să recurgă la un atac cu arme nucleare sau chimice, care să ridice şi mai mult gradul de tensiune şi să ducă la o posibilă izbucnire a unui conflict mondial, nu poate risca. Abia atunci, tensiunile care probabil mocnesc în elita rusă s-ar putea să izbucnească. Nu toţi ce din FSB, serviciile secrete, ori capetele înfierbîntate de sub caschete sau din redacţiile de ştiri aservite lui Putin, ar vrea să moară odată cu el – sau chiar înaintea lui, căci se ştie, ”ţarul” are unde se adăposti, în cazul unui atac nuclear. E evident că ruşii nu sînt japonezi. Asta o ştie şi Putin.

Astfel încît problema lui e rezolvată de la sine: va sărbători Ziua Victoriei, fără victorie. Vladimir Vladimirovici Putin cunoaşte puterea propagandei şi a acţiunii ei, asupra creierelor spălate – care cred exact ce se aşteaptă de la ele să creadă. Că e ca în fiecare an. Că ruşii sînt cei mai puternici din lume, că au armata cea mai capabilă şi mai bine dotată, victorioasă în ”Marele Război de Apărare a Patriei” şi eliberatoare a lumii de pericolul fascist – ceea ce, în fond, face şi acum – într-o ”operaţiune specială”, pe care cu înţelepciune Putin a declanşat-o. Ajunge ca ţarul să fie în continuare iubit, şi lucrurile să meargă înainte: cîte succese nu s-au înregistrat în Uniunea Sovietică, de la castraveţii sau porumbul lui Miciurin, ”ca stîlpul de telegraf”, sau cîte bătălii victorioase nu s-au cîştigat în Marele Război pentru Apărarea Patriei de către glorioasa armată sovietică şi celebrele ei ”Katiuşe”, instalate pe mai puţin de 20.000 de camioane Studebakers, trimise de americani, acestea devenind principalul vehicul al artileriei sovietice?

Acum, ceea ce cred e că Putin se va mulţumi cu exploatarea trecutului şi rescrierea lui, din care va hrăni, în continuare, iluziile prezentului. E o reţetă veche de cînd lumea, în spaţiul rusesc. Şi nu va face nimic spectaculos – aşa cum lumea vestică se aşteaptă. Ar însemna să nu se comporte ca un lider al ruşilor. De Ziua Victoriei, Putin nu va lansa nici măcar o ofensivă, de teama înfrîngerii. Căci, de fapt, e deja înfrînt.  

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/7761856-ap-mediafax-foto-ap-alexander-zemlianichenko.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/7761856-ap-mediafax-foto-ap-alexander-zemlianichenko-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ziua Victoriei, o zi solemnă pentru ruşi, cea mai populară şi plină de semnificaţii – pentru că nu e, practic, familie în actuala Federaţie Rusă şi în fostele republici sovietice, care să nu fi pierdut pe...