Jill Biden, aflată în vizită în România, va avea, sâmbătă, o întâlnire cu soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis. Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii va vizita o şcoală din Capitală în care au fost primiţi câţiva elevi ucraineni refugiaţi.

Imaginea articolului Jill Biden se întâlneşte azi cu soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis

Jill Biden se întâlneşte azi cu soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis

Jill Biden a ajuns vineri în România.

Soţia preşedintelui SUA a scris pe Twitter că se află în România şi va merge şi în Slovacia pentru a petrece Ziua Mamei cu mame şi copii ucraineni care au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele „din cauza războiului lui Putin”.

Jill Biden a vizitat deja baza militară „Mihail Kolgălniceanu” la care se află soldaţi americani.

„Oriunde m-aş afla în lume, întotdeauna găsesc un pic de casă”, a postat pe Twitter prima doamnă a Statelor Unite ale Americii o imagine de la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu”.

„Trupele noastre de la Baza Aeriană MK continuă să răspundă la datorie cu curaj, onoare şi forţă. Eu şi Joe ne rugăm pentru siguranţa fiecărui membru al armatei noastre care lucrează pentru pace alături de aliaţii noştri NATO”, a adăugat Jill Biden.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Jill Biden, aflată în vizită în România, va avea, sâmbătă, o întâlnire cu soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis. Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii va vizita o şcoală din Capitală în care au fost primiţi câţiva elevi ucraineni refugiaţi. ...