De la ”Ziua Armatei Roşii” la ”Ziua Bărbaţilor”

Ziua de 23 februarie a fost marcată în Uniunea Sovietică ca Ziua Armatei Roşii pînă în 1949, iar mai tîrziu ca Ziua Armatei Ruse. Din 1995, a devenit Ziua Apărătorilor Patriei şi este încă sărbătorită, şi în unele republici foste sovietice –  inclusiv în Republica Moldova, care în aceste zile e ameninţată cu agresiunea Moscovei.

Pe 18 februarie 1918, expira armistiţiul cu Germania şi Austria, încheiat după Pacea de la Brest-Litovsk. A început o ofensivă pe toate fronturile: între timp, Puterile Centrale masaseră în Ucraina o armată imensă, de peste 450.000 de oameni. La 23 februarie, Consiliului Comisarilor Poporului a făcut un apel disperat, pentru mobilizarea apărării, în condiţiile disoluţiei truoelor ţariste, în timpul revoluţiei bolşevice: ”Patria socialistă este în pericol”. S-au mobilizat mitinguri de masă în marile oraşe ruseşti şi ulterior acestora, s-au înscris un număr masiv de voluntari în nou-creata Armată Roşie, al cărei decret de înfiinţare fusese semnat cu o lună în urmă, de Leon Troţki, Comisar al Poporului pentru război. Dar armata exista numai pe hîrtie – tocmai de aceea, 23 februarie a fost socotită de fapt ”ziua de naştere” a armatei URSS,  sărbătorită din 1922 ca Ziua Armatei Roşii.

Sărbătoarea a intrat în conştiinţa populară şi a rămas şi după prăbuşirea URSS, dar ziua nu mai are acelaşi fast. E socotită şi ”Ziua Bărbaţilor”, deoarece ei ar trebui să fie primii care să apere patria, dacă e necesar. Şi cele circa 50.000 de femei din armata rusă sînt felicitate, iar cea mai populară urare e ”un cer liniştit deasupra capului”. 

Decăderea fastului acestei sărbători s-a petrecut între 1985-1991, cînd noul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a redus efortul militar al URSSS, din motive imploziei economice a URSS. Dimensiunea armatei au fost reduse, iar din 1989, trupele ruseşti au părăsit ţările Pactului de la Varşovia, care mai aveau încă garnizoane sovietice pe teritoriul lor. A fost încheiat şi conflictul din Afganistan, de unde ruşii s-au retras, de asemenea. Din 1990, întregul Bloc Estic s-a prăbuşit în urma revoluţiilor democratice, şi a venit apoi rîndul ”puterii sovietice”.

Mihail Gorbaciov n-a putut să mai facă nimic împotriva dezintegrării – însăşi armata s-a dovedit slabă şi ineficientă, în susţinerea sistemului muribund.  Încercările de a folosi trupele armatei sovietice în înăbuşiea unor tulburări din Caucaz şi Asia Centrală (Georgia şi Azerbaijan) au dovedit slăbiciunea extremă a Armatei Roşii, care devenise şi ea istorie, ca şi regimul comunist bolşevic. Nici intervenţa în Ţările Baltice, deşi sîngeroasă, nu a mai reuşit să oprească disoluţia URSS. A urmat tentativa de puci comunist din 1991, cînd practic guvernul sovietic de la Moscova şi-a pierdut şi bruma de autoritate pe care o mai avea; la fel s-a petrecut şi cu armata sa.

Dizolvarea URSS a atras-o şi pe cea a Armatei Roşii, de odinioară – armatele de pe teritoriile noilor republici au jurat credinţă guvernelor naţionale. Dar pe teritoriul nou createi Comunităţi a Statelor Independente, chiar dacă Armata Roşie devenise o amintire, ceea ce s-a păstrat a fost Ziua ei, sărbătorită de toate aceste ”armate naţionale”, rupte din aceasta. Sărbătoarea s-a păstrat, la aceeaşi dată – 23 februarie, sub titlul mai benign, intrat în mentalitatea populară, de decenii bune, drept ”Ziua Bărbaţilor” – căci, nu-i aşa, ”nu e bărbat, cel care nu face armata” – în Federaţia Rusă, această mentalitate a rămas puternic înrădăcinată. De ea va profita probabil Putin, cu ocazia apropiatei sărbători a ”marii victorii împotriva fascismului”.

Zilele ceremoniale – simboluri pentru lansarea unor acţiuni în prezent

După dizolvarea URSS şi demisia lui Gorbaciov în 25 decembrie 1991, încercările de a transforma armata Uniunii Sovietice într-o armată a CSI (Comunitatea Statelor Independente) a eşuat. Armatele de pe noile teritorii independente au jurat credinţă guvernelor lor naţionale şi ”activele militare” s-au divizat între statele succesoare ale URSS-ului. Ceea ce a rămas a fost această tradiţie a sărbătoririi zilei de 23 februarie, în toate aceste armate – ca ”Zi a bărbaţilor”, în care aceştia primesc cadouri – cele mai populare fiind… perechile de ciorapi! În 2018, un clip publicitar din Rusia prezenta un bărbat care duce cu forţa în pădure o femeie plîngînd, pe care o ameninţă cu o armă şi o pune să sape o groapă, dar nu pentru sine – ci pentru a îngropa o pereche de ciorapi. Nu era o dezavuare a sărbătorii din timpurile comunismului, ci o reclamă la un magazin, unde se găsesc ”cadouri pentru bărbaţi, pentru care nu îţi rişti viaţa”. Videoclipul a fost scos de pe ecrane, iar scandalul iscat n-a generat reacţia vreunui responsabil politic. Sărbătoarea a mers mai departe.

”Ziua bărbaţilor” se sărbătoreşte pe 23 februarie şi în Republica Moldova. Un reportaj arăta, acum patru ani, că aceasta a rămas ”o sărbătoare implantată în ADN-ul moldoveanului”. ”Noi nu ne uităm la lucrurile rele pe care le-au făcut bolşevicii, doar la cele bune”, susţinea un bărbat intervievat atunci. Un altul afirma convins că ”sărbătorim Ziua Bărbaţilor, pentru că trebuie să arătăm că sîntem bărbaţi adevăraţi”. Pentru cei mai în vîrstă, care au făcut armata în timpurile URSS-ului, ziua a rămas cu vechile ei conotaţii, cu toate ororile aduse de ocupaţia sovietică Moldovei: ”De ce nu e corect s-o sărbătorim? Ce are 23 februarie cu deportările, foametea şi represiunile? De ce înainte sărbătoream frumos, dar acum nu? Mie îmi place această sărbătoare”, spunea un altul. ”La mine în toată ziua e sărbătoare! Dacă e Ziua Bărbatului, de ce să n-o sărbătoresc? Am fost la armată, iar acolo se duc numai bărbaţi. Cei care nu fac armata nu-s bărbaţi!” Pentru un parlamentar moldovean pro-rus, sărbătoarea şi-a păstrat semnificaţia, ca zi a Armatei Roşii: ”Această armată puternică a cîştigat războiul cu fascismul şi a garantat siguranţa întregii ţări. Armata Sovietică a educat tinerii în spirit multinaţional. Mulţi dintre aceşti bărbaţi au văzut ţara, anume datorită serviciului militar, în caz contrar, cel mai probabil, nu ar mai fi ieşit niciodată din satul natal”. 

Fostele mari sărbători sovietice sînt prilejuri de manifestare a nostalgiei faţă de URSS, ocazie cu care reînvie inclusiv mitul lui Stalin, care ar fi fost ”un soare democrat şi umanist”, cum spunea chiar un bătrîn moldovean: ”Eu sărbătoresc Ziua Armatei Sovietice, deoarece URSS a fost o mană cerească pentru poporul moldovenesc. Ei ne-au dat statalitate şi teritoriu, ne-au adus colectivizare, electrificare, industrializare. Noi am trăit conform unor standarde bune de viaţă, aveam medicină şi învăţămînt gratuit. Am trăit fără exploatare, discriminare, inflaţie, corupţie, globalizare, migraţie şi aşa mai departe. Sovieticii au fost o adevărată salvare, nu ca nemernicii de acum, care trăiesc numai cu minciuna”.

Nostalgia după ”epoca de aur” a puterii sovietice renaşte, cu prilejul acestor sărbători. Fără îndoială, la fel se va petrece şi cu cea mai mare dintre ele – Ziua Victoriei, în ”Marele Război pentru Apărarea Patriei”, o sărbătoare cu proporţii mitologice, marcată cu mare fast mai ales în Federaţia Rusă, dar şi în cele mai multe dintre fostele teritorii sovietice. Dacă în 23 februarie, Ziua Armatei Roşi, sînt luaţi în derîdere tinerii care nu fac armata, socotiţi ”mamenki sînociki”, (fecioraşii mamei – n.n.)., de Ziua Victoriei excesele belicoase ale ruşilor sînt, an de an, reînviate. Festivităţile pregătite în acest an la Moscova, în condiţiile războiului din Ucraina, le vor aduce, fără îndoială, la apogeul lor.

Pentru ruşi, zilele ceremoniale au fost, dintodeauna, simboluri pentru lansarea unor acţiuni politice sau militare din prezent. E o tradiţie rusească, înrădăcinată în”ADN”-ul naţiunii. Dacă pe 24 februarie, a doua zi după ”Ziua Armatei Roşii”, Putin a invadat Ucraina, ce va face pe 10 mai, a doua zi după comemorarea ”victoriei împotriva fascismului”? Fără îndoială, ziua nu va rămîne fără să fie marcată, în vreun fel. Ruşii sînt puternic ancoraţi în asemenea zile de sărbătoare, iar Vladimir Putin nu va scăpa, fără îndoială ocazia. Ce va urma?

Cu siguranţă, nu ceva bun. Deja, din punct de vedere canonic, Ucraina nu mai există: Steagul Ucrainei a fost scos din sala tronului Patriarhiei Ruse, cum s-a văzut în zilele Sfintelor Paşti. Cînd s-a adresat din Sala Tronului Patriarhal de la Mînăstirea Danilov credincioşilor ortodocşi, Patriarhul Kirill avea în spatele său steagurile tuturor ţărilor, al căror teritoriu e considerat ca aparţinînd din punct de vedere canonic Bisericii Ruse. Pînă curînd, printre aceste steaguri, se putea vedea şi steagul Ucrainei, acesta fiind amplasat în dreapta, chiar lîngă steagul personal al Întîistătorului rus. Acum, steagul a fost scos. Nu e doar un gest de lipsă de consideraţie, o lipsă de ”părintească purtare de grijă“ faţă de membrii Bisericii Ruse din Ucraina. E o adevărată declaraţie de război împotriva acestei ţări, care o precede, după părerea mea, pe cea militară.

Îmi permit să avansez că există două variante, cele mai plauzibile, ale unei acţiuni ruse, de 10 mai: ori decretarea războiului şi ”oficializarea” lui, ca şi a mobilizării generale, ori o lovitură militară ieşită din comun, în Ucraina. Cu noile arme, pe care Putin le-a etalat. Căci, aşa cum s-a folosit de ziua de 23 februarie, o va face şi de 9 mai. E în ”ADN”-ul său, iar Patriarhul Kirill i-a şi dat binecuvîntarea, în felul său. În cazul ruşilor, simbolurile vorbesc adesea mult mai clar, în locul lor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/parada9mai.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/05/parada9mai-300x300.jpgrootstireaUncategorised
De la ”Ziua Armatei Roşii” la ”Ziua Bărbaţilor” Ziua de 23 februarie a fost marcată în Uniunea Sovietică ca Ziua Armatei Roşii pînă în 1949, iar mai tîrziu ca Ziua Armatei Ruse. Din 1995,...