O delegaţie a Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) s-a întâlnit joi, 13 ianuarie, cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, de la care a primit garanţii ferme că se va opune vaccinării obligatorii pentru copii sau impunerii de restricţii care să ducă la acest lucru.

„Am avut astăzi o discuţie constructivă cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, în cadrul căreia ne-am exprimat îngrijorarea cu privire la felul în care urmează să demareze campania de vaccinare anti-COVID la copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani, iar domnul ministru ne-a garantat că nu se vor face presiuni de niciun fel, nici în direcţia vaccinării obligatorii, nici în cea a impunerii de restricţii, aşa că părinţii din România pot fi liniştiţi. Decizia o vor lua doar în acord cu conştiinţa lor”, a declarat Marius Lulea, vicepreşedinte AUR.

Potrivit reprezentanţilor AUR, în cadrul întâlnirii s-a mai discutat despre introducerea medicamentelor antivirale în farmacii, despre eventualele restricţii şi despre noi spitale. De altfel, cei de la AUR intenţionează să modifice reglementările legale, astfel încât banii pe care formaţiunea politică îi primeşte din subvenţia publică să fie folosiţi pentru construirea unui spital.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/aur-parlamentari-salarii.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/aur-parlamentari-salarii-300x300.jpgrootstireaUncategorised
O delegaţie a Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) s-a întâlnit joi, 13 ianuarie, cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, de la care a primit garanţii ferme că se va opune vaccinării obligatorii pentru copii sau impunerii de...