Cazuri noi de COVID-19

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.861 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 4.757 mai mult decât în ziua anterioară. 991 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

Decese COVID-19

Până astăzi, 59.070 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 10.01.2022 (10:00) – 11.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 43 de decese (22 bărbaţi şi 21 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Bihor, Botoşani, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Teleorman şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 43 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 21 la categoria de vârstă peste 80 ani.

41 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Din totalul de 43 de pacienţi decedaţi, 38 au fost nevaccinaţi şi 5 vaccinaţi. Cei 5 pacienţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani şi peste 80 ani. Pacienţii vaccinaţi care au decedat  prezentau comorbidităţi.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinţă.

Situaţie ATI

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 3.023, cu 245 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI  sunt internate 415 persoane, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 415 pacienţi internaţi la ATI, 30 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienţilor internaţi, 173 sunt minori, 165 fiind internaţi în secţii, cu 35 mai mult decât în ziua anterioară şi 8 la ATI, cu 2 mai puţin decât în ziua anterioară.

Teste COVID

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 11.226.970 de teste RT-PCR şi 6.397.112 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.619 teste RT-PCR (11.611 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.008 la cerere) şi 50.907 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 29.721 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.975 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 47.595 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 61 de persoane.

Sancţiuni coronavirus

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.700 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 858 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 10 ianuarie, 1.283 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 310.850 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/vcsavcas.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/vcsavcas-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Cazuri noi de COVID-19 În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.861 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 4.757 mai mult decât în ziua...