Astfel, productivitatea angajaţilor români a crescut cu 68% în această perioadă, de la o medie de 7.700 de euro per angajat în 2005 la o medie de 12.900 de euro per salariat în anul 2020. La nivelul mediei UE, productivitatea angajaţilor a crescut de la 44.600 de euro în 2005 la 47.100 de euro în 2020. Astfel, la nivelul Uniunii Europene creşterea productivităţii angajaţilor a fost de aproape 6% în 15 ani.

În ceea ce priveşte productivitatea muncii pe oră lucrată, un angajat român avea o productivitate de 4 euro pe ora lucrată în anul 2005, iar în 2020 această valoare a urcat până la aproape 7,2 euro pe oră lucrată.

Productivitatea muncii pe persoană angajată a crescut, în termeni reali, între 2005 şi 2020 în majoritatea statelor membre ale UE, doar Luxemburg, Italia şi Grecia înregistrând scăderi. De asemenea, productivitatea muncii pe oră lucrată a crescut în aproape toate statele membre ale UE, Grecia fiind din nou o excepţie.

Eurostat notează că există o întrerupere a seriei de date disponibile pentru Grecia pentru ambii indicatori. Lăsând deoparte statele membre cu întrerupere în seria de date (Irlanda, Grecia şi Polonia), cele mai mari creşteri procentuale pentru ambele măsuri de productivitate reală a muncii s-au înregistrat în România şi Lituania, în timp ce următoarele cele mai mari rate au fost înregistrate în Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia şi Slovacia. În afară de Grecia, cele mai mici creşteri sau cele mai mari scăderi pentru ambii indicatori au fost înregistrate în Luxemburg şi Italia.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/profimedia-0576103053.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/profimedia-0576103053-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Astfel, productivitatea angajaţilor români a crescut cu 68% în această perioadă, de la o medie de 7.700 de euro per angajat în 2005 la o medie de 12.900 de euro per salariat în anul 2020. La ...