Simona Halep s-a calificat vineri în semifinalele Melbourne Summer Set 1, depăşind-o pe Viktorija Golubic din Elveţia, cap de serie numărul 6, cu 6-2, 5-7, 6-4, în meciul disputat pe Melbourne Park.

Halep a servit pentru meci în setul al doilea, la 5-4, dar Golubic a câştigat 3 game-uri la rând şi a dus meciul cu favorita nr. 2 în set decisiv. În cele din urmă, Halep s-a impus într-o confruntare de 2 ore şi 35 de minute şi a obţinut un loc în semifinală.

„A fost foarte dificil, trebuie să recunosc”, a declarat Halep pe teren, după ce a triumfat. „Nu prea aveam încredere că pot câştiga acest meci, dar am luptat până la final. Sunt foarte mândră de acest lucru, pentru că am lucram mult în acest sens. A jucat incredibil, a luptat până la final, toate meritele îi revin pentru acest meci frumos. Sunt foarte fericită că am putut fi puţin mai puternică la final. Câştigarea acestui meci înseamnă foarte mult pentru mine”, mai spune sportiva.

Primele cinci game-uri ale meciului au fost toate câştigate împotriva serviciului, dar Halep a câştigat în cele din urmă şase game-uri la rând pentru a conduce cu 6-2, 2-0. Cu toate acestea, Golubic a dat atacul în setul al doilea, reuşind să facă un break, când românca a servit pentru meci la 5-4. Elveţianca a intrat brusc pe val şi a câştigat ultimele trei game-uri ale setului.

Decisivul a debutat din nou cu 4 break-uri consecutive, după care s-a mers cap la cap, până la 4-4, unde Halep a realizat break-ul ce i-a adus apoi victoria.

Pentru prezenţa în semifinală, Simona Halep va fi recompensată cu 10.100 dolari americani şi 110 puncte WTA, care o duc pe un virtual loc 16 în clasamentul mondial, la finele turneului.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/profimedia-0422687626-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/profimedia-0422687626-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Simona Halep s-a calificat vineri în semifinalele Melbourne Summer Set 1, depăşind-o pe Viktorija Golubic din Elveţia, cap de serie numărul 6, cu 6-2, 5-7, 6-4, în meciul disputat pe Melbourne Park. ...