Specialista cehă în proba de dublu, Renata Voracova, jucase la Melbourne la începutul acestei săptămâni, dar i s-a cerut să părăsească Australia, după ce a fost reţinută de oficialii de la Forţele Vamale. Nu este încă clar dacă ea intenţionează să conteste decizia, a relatat ABC, citând o sursă familiarizată cu această chestiune.

Jucătoarea în vârstă de 38 de ani şi-a făcut debutul în turneele de Grand Slam la dublu în 2002, la New York, dar a câştigat un singur meci în 12 apariţii la cel mai înalt nivel şi se află în prezent pe locul 81.

În prezent, ea se află la Park Hotel din Carlton, acelaşi hotel de detenţie în care este reţinut şi Djokovic.

Ministrul de interne Karen Andrews a declarat joi că autorităţile reevaluează documentele de intrare a două persoane, în urma controversei în care a fost implicat Novak Djokovic.

În altă ordine de idei, Herald Sun a publicat o fişă de informare trimisă de Tennis Australia jucătorilor pe 7 decembrie, care arată că a transmis informări privind motivele pentru care se pot acorda scutiri medicale, motive care diferă de recomandările primite de la autorităţile federale.

Documentul sugerează că o infecţie cu COVID-19 în ultimele şase luni ar putea fi considerată un motiv care ar permite unui jucător nevaccinat să intre în ţară, cu condiţia să fie însoţită de documente care să ateste infecţia.

Acesta contrazice sfatul pe care guvernul federal l-a trimis către Tennis Australia în noiembrie, subliniind că o infecţie anterioară în ultimele şase luni nu îndeplineşte condiţiile pentru intrarea în carantină.

Guvernul victorian a declarat vineri că Tennis Australia nu i-a informat despre această evoluţie.

Tennis Australia nu a făcut niciun comentariu public de când directorul turneului Australian Open, Craig Tiley, a susţinut miercuri, scutirea acordată lui Djokovic, în timp ce sârbul se afla în drum spre Australia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/3509972-mediafax-foto-mihai-barbu.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/3509972-mediafax-foto-mihai-barbu-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Specialista cehă în proba de dublu, Renata Voracova, jucase la Melbourne la începutul acestei săptămâni, dar i s-a cerut să părăsească Australia, după ce a fost reţinută de oficialii de la Forţele Vamale. Nu este încă...