Israelul a început luni să ofere o a patra doză de vaccin BioNTech/Pfizer israelienilor cu vârsta de peste 60 de ani şi lucrătorilor medicali, pe fondul creşterii numărului de cazuri ca urmare a răspândirii variantei Omicron.

Premierul Naftali Bennett a declarat că rezultatele studiului, realizat de cercetători israelieni, sunt promiţătoare.

“În primul rând, cea de-a patra doză este sigură. Este un parametru de siguranţă similar cu ceea ce am văzut după a treia doză – asta este o veste bună”, a declarat Bennet marţi la Centrul Medical Sheba, unde a fost efectuat studiul.

“La o săptămână după administrarea celei de-a patra doze, observăm o creştere semnificativă a numărului de anticorpi, o creştere de cinci ori în decurs de o săptămână. Acesta este un indicator al unei probabilităţi foarte mari ca cea de-a patra doză să protejeze împotriva infecţiei într-o anumită măsură şi aproape complet împotriva simptomelor severe”, a adăugat el. 

Studiul a fost efectuat pe 154 de persoane de la Centrul Medical Sheba care prezentau anticorpi scăzuţi şi care au primit a treia injecţie de “rapel” a vaccinului Pfizer înainte de 20 august. Alte studii preliminare din Israel au sugerat că eficacitatea vaccinului scade după trei sau patru luni, relatează FT.

Agenţia Europeană pentru Medicamente a semnalat la sfârşitul anului trecut că analizează dacă a patra doză este necesară pentru persoanele cu risc.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/vaccin.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2022/01/vaccin-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Israelul a început luni să ofere o a patra doză de vaccin BioNTech/Pfizer israelienilor cu vârsta de peste 60 de ani şi lucrătorilor medicali, pe fondul creşterii numărului de cazuri ca urmare a răspândirii variantei Omicron....