Închiderea şcolilor din cauza pandemiei şi trecerea spre învăţământul online, în care copiii petrec ore în şir în faţa calculatoarelor, se traduc în probleme oftalmologice serioase pentru cei mici, în lipsa unor pauze la cel mult jumătate de oră care să le permită să relaxeze globul ocular.

Imaginea articolului Impactul pandemiei asupra copiilor: vânzările de ochelari au crescut cu 50%

Impactul pandemiei asupra copiilor: vânzările de ochelari au crescut cu 50%

„În ultimul an vânzările de produse pentru copii, atât rame de vedere, cât şi lentile, au crescut cu aproximativ 56% în medie, iar în unele luni comenzile s-au dublat comparativ cu aceeaşi lună a anului 2020. (…) În 2021 au crescut şi comenzile ce conţin ochelari de calculator pentru copii şi al lentilelor cu filtru PC cu aproximativ 40%“, au transmis pentru ZF reprezentanţii Lensa, un magazin online de optică lansat pe piaţă în urmă cu opt ani de antreprenorul Daniel Crăciun, cu 14 magazine de tip showroom în cele mai importante oraşe din România.

Andrei Alexandru, expert optometrist, arată că din mai 2020 până în prezent, peste 2.000 de copii au ajuns în cadrul cabinetului său din oraşul Urziceni. „Copilul trebuie neapărat să facă o pauză din cauza unei limite fiziologice a globilor oculari. Neavând o conduită corectă, în majoritatea cazurilor, au apărut dureri de cap, stări de ameţeală”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Închiderea şcolilor din cauza pandemiei şi trecerea spre învăţământul online, în care copiii petrec ore în şir în faţa calculatoarelor, se traduc în probleme oftalmologice serioase pentru cei mici, în lipsa unor pauze la cel mult jumătate de oră care să le permită să relaxeze...