Noua bancnotă, prezentată de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, răspunde interesului public legitim, care a găsit o largă susţinere la nivelul societăţii, susţinându-se consolidarea egalităţii de gen şi a rolului major al personalităţilor feminine în istoria şi societatea românească.

Bancnota cu valoarea nominală de 20 lei este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm şi culoare predominant verde oliv. Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brânduşe.

În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociaţiei Cercetaşii României. Pe reversul bancnotei compoziţia grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărăşeşti, iar în spatele Mausoleului, o floare de crin.

În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include o serie de elemente de siguranţă – unele destinate publicului, altele detectabile cu aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar.

Punerea în circulaţie a bancnotei cu valoarea nominală de 20 lei se va face prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Totodată, începând cu 1 decembrie 2021, Banca Naţională va lansa în circuitul numismatic replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881. Tirajul pentru această emisiune numismatică este de 30.000 bucăţi. Preţul de vânzare al replicii pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881 este de 100 lei.

Replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881 are dimensiuni: 168 x 96 mm, culoare predominantă: albastru cobalt şi este imprimată în tehnică plană, pe suport de polimer.

Pe aversul replicii se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: două ferestre transparente, într-una figurând valoarea nominală a replicii “20” în stânga şi în cealaltă figurând portretul împăratului Traian, laureat, orientat spre stânga. Sub cele două ferestre transparente sunt două altare cu baza înaltă, iar pe corpul altarelor se regăseşte un cartuş rectangular cu inscripţia “ROMANIA”. În centru se află un cartuş curbat cu inscripţia “BANCA NATIONALE A ROMANIEI”, sub care sunt înscrise: numărul de serie, data emisiunii “19 Ianuariu 1881.”, valoarea nominală “DOUE DIECI LEI” şi semnăturile guvernatorului, directorului şi casierului central. Tot pe avers sunt imprimate: un cartuş în care este înscrisă valoarea nominală “20”, de care se sprijină, în stânga, un tânăr reprezentând personificarea industriei, iar, în dreapta, un alt tânăr reprezentând personificarea comerţului, numărul de control şi anul lansării în circuitul numismatic “2021”, tipărite cu cerneală de culoare neagră şi caractere de aceeaşi înălţime.

Pe reversul replicii compoziţia grafică include elemente decorative. În centru se regăseşte un medalion cu portretul împăratului Traian, laureat; circular este înscris textul penalităţilor şi, în partea inferioară, valoarea nominală a bancnotei “DOUE DIECI LEI”. Deasupra medalionului este valoarea nominală a bancnotei “DOUE DIECI LEI”, iar dedesubt, un cartuş rectangular cu inscripţia “ROMANIA”. În dreapta şi în stânga medalionului central sunt două medalioane cu rama decorată, ce conţin ferestrele transparente. Sub fiecare dintre medalioanele laterale se află câte un cartuş în care este înscrisă valoarea nominală “20”.

În scopul protejării împotriva falsificării, replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881 include următoarele elemente de siguranţă:

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/ecaterina.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/ecaterina-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Noua bancnotă, prezentată de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, răspunde interesului public legitim, care a găsit o largă susţinere la nivelul societăţii, susţinându-se consolidarea egalităţii de gen şi a rolului major al personalităţilor feminine în istoria şi...