Starea de sănătate a preşedintelui american Joe Biden reprezintă o preocupare tot mai mare în rândul publicului american.

Polipul îndepărtat săptămâna trecută din colonul preşedintelui Joe Biden a fost o leziune benignă, cu creştere lentă, dar potenţial precanceroasă, care nu a necesitat alte măsuri, a declarat medicul său într-o notă de monitorizare.

Segmentul îndepărtat, un adenom tubular, a fost similar cu unul de la o intervenţie medicală suferită de Biden în 2008, a scris Dr. Kevin C. O’Connor, medicul preşedintelui, într-un comunciat publicat miercuri de Casa Albă. A fost recomandată o supraveghere de rutină, care în mod normal necesită o altă colonoscopie peste şapte până la 10 ani.

Clinica Mayo defineşte polipul de colon ca fiind o mică aglomerare de celule care se formează pe mucoasa colonului. Majoritatea polipilor de colon sunt inofensivi, potrivit site-ului Mayo, dar unii se pot transforma, în timp, în cancer de colon.

“Cea mai bună prevenţie pentru cancerul de colon este depistarea şi îndepărtarea regulată a polipilor”, recomandă clinica.

Biden, care a împlinit 79 de ani săptămâna trecută şi este cel mai în vârstă preşedinte al SUA, rămâne “sănătos” şi “viguros” şi apt pentru serviciu, a declarat doctorul O’Connor în raportul după primul examen medical de rutină. Preşedintele prezintă unele semne de îmbătrânire, a notat medicul.

Acesta a fost supus unei anestezii în timpul colonoscopiei de săptămâna trecută, transferând pentru scurt timp puterile prezidenţiale către Kamala Harris.

Preşedinţii invocă în mod obişnuit al 25-lea amendament, care transferă temporar puterea către vicepreşedinte, în timp ce se află sub anestezie.

“La fel cum a fost cazul când preşedintele George W. Bush a fost supus aceleiaşi proceduri în 2002 şi în 2007, în conformitate cu procedura prevăzută de Constituţie, preşedintele Biden îi va transfera puterea vicepreşedintelui pentru o scurtă perioadă de timp cât va fi sub anestezie”, a declarat săptămâna trecută Jen Psaki, secretarul de presă al Casei Albe.

Biden a avut ultima evaluare medicală completă în decembrie 2019, când a fost declarat “sănătos, viguros” şi “apt să execute cu succes îndatoririle preşedinţiei”.

Preşedintele a avut episoade de fibrilaţie atrială, un tip de bătăi neregulate ale inimii care este potenţial grav, dar care poate fi tratat. Cu toate acestea, cea mai gravă problemă de sănătate a preşedintelui a fost în 1988, când a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală pentru anevrism cerebral.

Starea de sănătate a lui Joe Biden, cel mai în vârstă preşedinte care şi-a preluat mandatul, a fost un subiect de analiză intensă, în special în rândul republicanilor care au susţinut că scăpările sale verbale sunt consecinţa vârstei sale şi a scăderii capacităţii mentale.

Un sondaj recent a sugerat că americanii au tot mai multe îndoieli cu privire la sănătatea fizică şi capacitatea mentală a preşedintelui, 50% dintre alegători au declarat că nu cred că Biden este sănătos, în timp ce 40% au spus că da.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/biden-taiwan-china.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/biden-taiwan-china-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Starea de sănătate a preşedintelui american Joe Biden reprezintă o preocupare tot mai mare în rândul publicului american. Polipul îndepărtat săptămâna trecută din colonul preşedintelui Joe Biden a fost o leziune benignă, cu creştere...