HOROSCOP 25 noiemebri – Berbec

S-ar putea ca dorinţele tale sau nevoile pe care le ai să se bată cap în cap. Ori poate că dacă îţi dedici timp şi energia unora, nu vei mai avea loc în program de celelalte. S-ar putea ca nici resursele să nu îţi ajungă să le faci pe toate. Aşadar, pare că ai două posibilităţi: fie îţi împarţi resursele – de timp, fizice şi mentale, financiare – între ele, fie îţi asumi faptul că dacă investeşti într-un domeniu, celelalte vor avea de suferit. În orice caz, este clar faptul că trebuie să îţi faci un plan şi să iei unele decizii.

HOROSCOP 25 noiembrie – Taur

Poate fi destul de greu pentru tine astăzi să te împarţi egal între viaţa de familie şi cea de carieră, dar se pare că domeniul din urmă este ceva mai solicitant decât primul. S-ar putea să ai parte de o problemă de familie şi/ sau de ordin casnic destul de presantă, care necesită ca tu şi cei dragi să ajungeţi la un consens, dar se pare că diferenţele de mentalitate şi/ sau de personalitate sunt prea puternice pentru o viziune comună. Din acest motiv, s-ar putea să nu te poţi concentra pe ceea ce ai de făcut la serviciu azi.

HOROSCOP 25 noiembrie – Gemeni 

Ceea ce spui azi s-ar putea să nu reflecte ceea ce crezi sau ceea ce ştii. Te gândeşti poate că unele lucruri se cunosc şi decizi să nu insişti asupra lor atunci când ar trebui să o faci sau poate că te laşi manipulat(ă) de unele surse în care ştii că nu ar trebui să ai încredere prea mare. Din acest motiv, s-ar putea ca dezbaterile să nu fie punctul tău forte azi, să-ţi facă mai mult rău decât bine la finalul zilei, mai ales în ceea ce priveşte modul în care ceilalţi te văd. Aşadar, argumentează-ţi mai bine discursul.

HOROSCOP 25 noiembrie – Rac

Se arată o zi deloc potrivită pentru investiţii sau pentru alte angajamente financiare pe termen lung, cum ar fi împrumuturile, indiferent dacă tu eşti cel(a) care le acordă sau le solicită. Există riscul să te înhami la ceva pentru care nu erai totalmente pregătit(ă) pentru că scenariile pe care ţi le-ai făcut nu includeau unele variabile. În alte cazuri, acum se văd efectele unor astfel de decizii luate mai demult, care abia acum îşi arată colţii. Oricare ar fi situaţia, astrele îţi arată că trebuie să schimbi ceva la modul în care îţi gestionezi şi îţi investeşti bugetul şi economiile.

HOROSCOP 25 noiembrie – Leu 

S-ar putea să apară azi unele tensiuni între tine şi persoana iubită sau în raport cu cei cu care lucrezi, iar problema s-ar putea să pornească de la modul în care se gestionează raporturile de forţe din aceste relaţii. Mai exact, s-ar putea să te deranjeze că, în unele decizii care ar trebui să te implice, nu se ţine cont de părerea ta sau poate că tu ai tendinţa de a monopoliza modul în care se răspunde la unele situaţii care au legătură şi cu alte persoane din familie sau din compania care lucrezi. Va trebuie să se lucreze la asta.

HOROSCOP 25 noiembrie – Fecioară

Din câte se pare, nu vei avea o zi prea uşoară la locul de muncă. Ba dimpotrivă, s-ar putea să fie grea şi solicitantă, cu toate că deviază prea mult de la ceea ce te-ai gândit că vei experimenta astăzi la serviciu. Problema s-ar putea să fie nivelul de energie pe care îl ai, care este destul de scăzut sau faptul că te supără cineva sau te simţi frustrat(ă) dintr-un motiv sau altul. Oricare ar fi situaţia, este cert că trebuie să te pui pe tine pe primul loc, să nu ceri de la tine imposibilul în situaţia dată.

HOROSCOP 25 noiembrie – Balanţă

S-ar putea să te afli şi tu printre acei(le) nativi(e) care se confruntă şi ei(le) cu situaţii în care trebuie să alegă între ceea ce le dictează inima şi ceea ce le spune raţiune. Pe termen lung, simţi poate că unele alegeri pe care eşti tentat(ă) să le faci acum nu sunt cele mai bune, ba chiar că îţi pot pune unele piedici, dar ai trăit prea mult cu gândul la viitor, fără să profiţi de oportunităţile pe care ţi le-a oferit momentul prezent. Încearcă totuşi să nu te arunci cu capul înainte fără să te gândeşti la potenţialele consecinţe.

HOROSCOP 25 noiembrie – Scorpion 

Nu îţi va fi uşor să păstrezi astăzi echilibrul între viaţa de carieră şi cea de familie, mai ales dacă tu şi partenerul de viaţă lucraţi în acelaşi domeniu de activitate, poate chiar şi în aceeaşi companie. Sau poate că aveţi statute diferite la locul de muncă, iar dacă unul din voi câştigă mai mult, s-ar putea să creadă că are şi mai multe drepturi de a-şi impune punctul de vedere în planul domestic şi/ sau domestic. Lucrurile nu stau aşa, motiv pentru care trebuie să te asiguri să se echilibrează cât de curând balanţa. Altfel, problemele se pot amplifica.

HOROSCOP 25 noiembrie – Săgetător 

Nu este deloc un moment bun azi în care să desfăşori negocieri sau să porţi polemici, în plan profesional mai ales. Poate că nu ai experienţa care îţi lipseşte pentru a vedea o anumită situaţie din toate unghiurile posibile sau poate că nu dispui de flexibilitatea necesară pentru a schimba perspectiva şi pentru a te pune în papucii altcuiva. Din acest motiv, s-ar putea să ai destul de mult de pierdut dacă insişti prea mult asupra punctului tău de vedere. Încearcă să pui în aşteptare acele subiecte de discuţie în privinţa cărora vezi că nu se ajunge la un consens.

HOROSCOP 25 noiembrie – Capricorn 

Astăzi trebuie să ai mai mare grijă decât de obicei cum îţi gestionezi resursele financiare. S-ar putea să apară tot felul de tentaţii, de dorinţe contradictorii, de opţiuni care-ţi fac cu ochiul, iar dacă au ceva în comun, este faptul că nu reprezintă o necesitate pentru tine în această perioadă. Aşadar, ai nevoie de o perspectivă realistă asupra nevoilor tale din această perioadă, mai ales pentru a le separa din dorinţele mascate în ceea ce nu sunt de fapt. De asemenea, trebuie să ai grijă cum răspunzi la cerinţele partenerului de viaţă şi/ sau ale copiilor când nu sunt urgente.

HOROSCOP 25 noiembrie – Vărsător

În raport cu partenerul de viaţă, s-ar putea naşte astăzi tensiuni destul de mari, declanşate, cel mai probabil, de lipsa unui consens cu privire la o situaţie de ordin casnic, domestic sau locativ. S-ar putea ca problemele să fi existat de mai multă vreme, mai ales dacă este vorba de ceva recurent, pentru care nu aţi reuşit să găsiţi o rezolvare până în prezent. Dacă lucrurile stau aşa, înseamnă că ar trebui să fii cu atât mai motivat(ă) să ajungi la un consens cu persoana iubită şi cu familia în privinţa situaţiilor cu care vă confruntaţi. Altfel, problemele pot continua.

HOROSCOP 25 noiembrie – Peşti

Din câte se pare, te aşteaptă o zi destul de solicitantă la serviciu, iar marea ei provocare pentru tine este aceea de a găsi o modalitate de gestionare a provocărilor de la serviciu în contextul unui nivel de energie care nu este prea ridicat. Nu îţi va fi uşor să te ridici la înălţimea lor, dar dacă îţi ierarhizezi activităţile şi nu te pierzi în detalii, le vei duce la bun sfârşit într-o formă sau alta, fără a fi nevoie să repari mai târziu greşeli pe care le-ai comis astăzi sau alte asemenea situaţii. Aşadar, prioritizarea este cheria pentru tine.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/fotojet-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/fotojet-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
HOROSCOP 25 noiemebri - Berbec S-ar putea ca dorinţele tale sau nevoile pe care le ai să se bată cap în cap. Ori poate că dacă îţi dedici timp şi energia unora, nu vei...