“Croaţia a demonstrat soliditatea dispozitivului său de securitate. Aderarea Croaţiei ar face mai eficientă funcţionarea Schengen”, a afirmat Emmanuel Macron în cursul întrevederii cu premierul Croaţiei, Andrej Plenkovic.

Preşedintele Franţei a subliniat că eventuala admitere a Croaţiei s-ar înscrie în “reformarea Schengen”, care ar trebui să beneficieze de o “guvernare mai politică”, potrivit Agenţiei France-Presse.

Administraţia de la Paris vrea un Spaţiu Schengen “mai eficient” împotriva imigranţilor clandestini, prin intensificarea controalelor la frontierele externe, dar şi în apropierea graniţelor statelor care fac parte din zona europeană de liberă circulaţie.

“Vrem să remediem lipsurile din dispozitivele de control de la frontierele externe ale Spaţiului Schengen, dar să menţinem şi posibilitatea de a avea controale interne, inclusiv în zonele frontaliere, adică la câţiva kilometri de graniţele statelor membre”, a explicat un consilier prezidenţial francez. Parisul ar vrea ca patrulele de frontieră franceze să poată transfera imediat un imigrant clandestin într-un stat vecin pe care l-a tranzitat ilegal.

O reuniune a Consiliului Uniunii Europene pe tema reformării Spaţiului Schengen este programată pe 9-10 decembrie.

După naufragiul produs în Canalul Mânecii, Emmanuel Macron a cerut intensificarea cooperării europene în combaterea imigraţiei. “Este necesară o cooperare europeană mai puternică, Franţa este o ţară de tranzit, noi luptăm împotriva reţelelor de traficanţi de persoane, dar trebuie să ameliorăm şi cooperarea europeană”, a declarat Emmanuel Macron.

“Atunci când aceşti oameni ajung pe malul Canalului Mânecii este deja prea târziu. Trebuie să îi responsabilizăm pe partenerii noştri, de aceea avem nevoie să intensificăm cooperarea cu Belgia, Olanda, Germania, dar şi cu Marea Britanie şi Comisia Europeană”, a subliniat Emmanuel Macron.

Cel puţin 27 de imigranţi extracomunitari care încercau să ajungă în Marea Britanie au murit, iar alţii sunt dispăruţi, după ce o ambarcaţiune de mici dimensiuni s-a scufundat miercuri în Canalul Mânecii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/macron-croatia.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/macron-croatia-300x300.jpgrootstireaUncategorised
'Croaţia a demonstrat soliditatea dispozitivului său de securitate. Aderarea Croaţiei ar face mai eficientă funcţionarea Schengen', a afirmat Emmanuel Macron în cursul întrevederii cu premierul Croaţiei, Andrej Plenkovic. Preşedintele Franţei a subliniat...