Conform acordului politic, Partidul Social-Democrat (SPD) va deţine postul de cancelar al Germaniei, precum şi Ministerul Apărării, cel de Interne, al Construcţiilor şi Locuinţelor, Muncii şi Protecţiei Sociale, Sănătăţii şi Cooperării Economice. Cancelar va deveni Olaf Scholz, care până acum a fost vicecancelar şi ministru de Finanţe în Guvernul Angela Merkel.

Alianţa ’90/Verzi va primi postul de vicecancelar, dar şi Ministerul Economiei şi Climei, Ministerul de Externe, cel al Familiei, al Economiei, al Agriculturii şi Mediului.

Partidul Liber-Democrat (FDP) va avea Ministerul Finanţelor, Ministerul Justiţiei, al Transporturilor şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Annalena Baerbock, care a fost candidatul Alianţei ’90/Verzi la funcţia de cancelar în scrutinul parlamentar din septembrie, va deveni ministru de Externe. Ministerul Economiei şi Climei ar urma să fie condus de Robert Habeck, copreşedinte al Alianţei ’90/Verzi. Christian Lindner, liderul Partidului Liber-Democrat (FDP), va deveni ministru de Finanţe în noul guvern de la Berlin.

Principalele puncte ale programului de guvernare:

  • – salariul minim va fi majorat la 12 euro pe oră, iar cetăţenii germani vor avea drept de vot începând de la vârsta de 16 ani, conform publicaţiilor Focus şi Bild;
  • – pensiile nu vor fi diminuate şi nu va fi crescută vârsta de pensionare;
  • – vor fi construite 400.000 de locuinţe anual, iar preţurile chiriilor vor rămâne plafonate;
  • – Germania va face investiţii masive în dezvoltarea sistemelor de energii regenerabile, inclusiv în hidrogen; până în anul 2030, Germania trebuie să reuşească asigurarea a 80% din necesarul de electricitate din energii ecologice;
  • – Germania va face investiţii în tranziţia digitală, inclusiv pentru sistemul de învăţământ;
  • – salariile personalului din centrele de asistenţă medicală vor fi majorate;
  • – va fi creat un nou sistem decizional pentru gestionarea crizei pandemiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/1000-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/1000-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Conform acordului politic, Partidul Social-Democrat (SPD) va deţine postul de cancelar al Germaniei, precum şi Ministerul Apărării, cel de Interne, al Construcţiilor şi Locuinţelor, Muncii şi Protecţiei Sociale, Sănătăţii şi Cooperării Economice. Cancelar va deveni Olaf...