Şeful poliţiei din Waukesha, Dan Thompson, a declarat că o persoană suspectă a fost reţinută, iar vehiculul suspect a fost recuperat după incidentul din oraşul situat la aproximativ 32 km vest de Milwaukee.

“Vehiculul a lovit mai mult de 20 de persoane. Unele dintre aceste persoane erau copii şi există câteva decese în urma acestui incident”, a declarat Thompson reporterilor.

Întrebat despre decese, Thompson a spus: “Nu am un număr exact în acest moment”.

Autorităţile au declarat că au transportat 11 adulţi şi 12 copii la şase spitale din zonă, iar mai mulţi au fost transportaţi la spitale de către familie şi prieteni.

Nu se ştie dacă incidentul are legătură cu terorismul, a adăugat Thompson.

O înregistrare video postată pe internet a arătat un vehicul utilitar sport de culoare roşie care a trecut prin paradă, părând să calce peste mai mult de o duzină de persoane, înainte ca mulţimea să fugă pe trotuare.

Într-o altă înregistrare video, poliţia pare să deschidă focul asupra vehiculului în timp ce acesta se izbeşte de barierele de pe stradă.

Thompson a declarat că un ofiţer a tras focuri de armă asupra vehiculului şi că niciun trecător nu a fost rănit. Rapoartele anterioare potrivit cărora s-ar fi tras focuri de armă din vehicul sunt incorecte, a adăugat el.

O femeie a declarat pentru postul de televiziune Fox6 din Milwaukee că SUV-ul a lovit o echipă de dans formată din fete cu vârste cuprinse între 9 şi 15 ani.

Filiala locală a CBS a prezentat ulterior pe Twitter o fotografie cu ceea ce părea a fi SUV-ul roşu implicat, cu capota zdrobită şi aripa din faţă atârnând, parcat pe o alee.

Un alt martor a estimat că SUV-ul avea o viteză de aproximativ 64 km/h (40 de mile pe oră) când a lovit mulţimea care defila pe stradă, a precizat postul de televiziune.

Fotografii şi videoclipuri din Waukesha care circulă pe Twitter arătau maşini de poliţie şi ambulanţe care se înghesuiau pe o stradă împodobită cu luminiţe de Crăciun în urma incidentului, care a avut loc în jurul orei locale 16:39 (2239 GMT). Oameni înveliţi împotriva frigului se înghesuiau pe trotuare în timp ce se lăsa întunericul.

Spitalul Children’s Wisconsin a precizat pe Twitter că a primit 15 pacienţi până la ora 20.00, nefiind raportate victime până la acea oră.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/fewokzexmaqcxg2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/fewokzexmaqcxg2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Şeful poliţiei din Waukesha, Dan Thompson, a declarat că o persoană suspectă a fost reţinută, iar vehiculul suspect a fost recuperat după incidentul din oraşul situat la aproximativ 32 km vest de Milwaukee. ...