Odată cu noile directive, emise astăzi, de ministerul pentru promovarea virtuţii şi prevenirea viciului, faţa moderată pe care „studenţii coranici” au încercat să o vândă opiniei publice internaţionale de la preluarea puterii în august este din ce în ce mai ştearsă. Lucrurile merg în altă direcţie, după retragerea din ţară a americanilor şi a coaliţiei internaţionale.

„Nu sunt reguli, ci directive religioase”, a spus purtătorul de cuvânt al ministerului Hakif Mohajir, fără a preciza pedepsele în cazul încălcărilor sau a oferi detalii.

„Televiziunile trebuie să evite să difuzeze telenovele şi seriale în care joacă femei”, spune un document al ministerului direcţionat către mass-media, act care mai cere ca jurnaliştii să poarte voalul islamic, fără a preciza dacă este vorba despre o simplă eşarfă, deja purtată de oamenii de televiziune, sau ceva mai opac.

În Afganistan, în anii 90, cinematograful şi televiziunea erau interzise, precum şi toate formele de divertisment, judecate ca fiind imorale.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/afganistan-burqua-3-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/afganistan-burqua-3-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Odată cu noile directive, emise astăzi, de ministerul pentru promovarea virtuţii şi prevenirea viciului, faţa moderată pe care „studenţii coranici” au încercat să o vândă opiniei publice internaţionale de la preluarea puterii în august este din...