Consiliul local Cluj-Napoca a aprobat luni proiectul privind Studiul de fezabilitate al metroului. În lungime de 21 de kilometri, acesta va fi finanţat din PNRR, POIM, din alocări de la bugetele naţionale şi locale, dar şi alte din surse de finanţare identificate pe parcurs.

Imaginea articolului A fost aprobat studiul de fezabilitate pentru metroul din Cluj. Cât va costa şi cât vor dura lucrările

A fost aprobat studiul de fezabilitate pentru metrou din Cluj. Cât va costa şi cât vor dura lucrările

Potrivit Primăriei Cluj-Napoca, Consiliul local a aprobat documentaţia tehnică şi indicatorii tehnico-economici pentru metrou.

Opţiunea de traseu recomandată prin acest studiu de fezabilitate este: Floreşti – Piaţa Unirii – Piaţa Mărăşti – Muncii / Europa Unită – Depou Sopor. Traseul va avea o lungime de 21,03 km şi va dispune de 19 staţii.

Investiţia totală se va ridica la peste 2 miliarde de euro, iar durata de realizare va fi de 128 de luni.

Conforrm primăriei, finanţarea obiectivului va fi asigurată din diverse surse: PNRR, POIM, Alocări de la bugetele naţionale şi locale, dar şi alte surse de finanţare identificate pe parcurs.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Consiliul local Cluj-Napoca a aprobat luni proiectul privind Studiul de fezabilitate al metroului. În lungime de 21 de kilometri, acesta va fi finanţat din PNRR, POIM, din alocări de la bugetele naţionale şi locale, dar şi alte din surse de finanţare identificate pe parcurs. ...