Astfel, în judeţele Suceava şi Hunedoara, direcţiile de sănătate publică au bani pentru a acoperi circa jumătate din vaccinările realizate în această lună. Iar în alte judeţe, cum este Ialomiţa, de exemplu, tichetele sunt acoperite până la 5 noiembrie. Acest lucru înseamnă că, dacă nu vor veni bani rapid dinspre ministerul Sănătăţii, DSP-urile nu vor putea achiziţiona tichetele promise, potrivit Aleph News.

Peste 2,3 milioane de români s-au vaccinat din 31 august până în prezent, ceea ce înseamnă că Ministerul Sănătăţii trebuie să aloce 230 milioane de lei către DSP-uri, care se ocupă de livrarea tichetelor de vaccinare. Cât înseamnă această sumă din bugetul total al Sănătăţii anul acesta? Mai puţin de 2%, din calculele ZF.

Tichetul de masă pentru vaccinare cu schemă completă a intrat în vigoare din 31 august 2021, astfel că toţi pacienţii care se vaccinează după această dată sunt eligibili să primească 100 de lei pentru decizia de a se imuniza.

„Ne-au fost repartizate două tranşe de bani, am făcut achiziţia şi le-am repartizat la centrele de vaccinare. Iniţial ne-au repartizat aferent lunii septembrie, apoi am primit o tranşă pentru luna octombrie, le-am achi­ziţio­nat, am distribuit, s-au epuizat în acest moment. Aşteptăm de la minister să ne mai vină o tranşă de bani, alocări bugetare, imediat ce ne ajung banii în cont, facem achiziţia şi le repartizăm la centrele de vaccinare. Acum în centrele de vaccinare (din Hunedoara – n.red.) nu mai există în acest moment tichete de masă“, a spus Sebastian Mezei, directorul DSP Hunedoara. El a adăugat că circa 4.000-5.000 de tichete au fost oferite locuitorilor judeţului Hunedoara, însă pentru luna septembrie a fost o cerere mai mică, similară cu ritmul de vaccinare: „Noi am cumpărat tichete de toţi banii pe care i-am primit. Am început distribuţia în ordine, începând cu luna septembrie. O să începem şi pe luna octombrie să distribuim. Mai aşteptăm şi alţi bani pentru achiziţio­narea altor tichete. Acum avem bani pentru lunile septembrie şi octombrie, vom avea bani până pe 5 noiembrie inclusiv să plătim. Pe măsură ce vin finanţările de la Ministerul Sănătăţii vom achiziţiona tichete şi le vom distribui“.

„Am primit în jur de 3 mld. lei vechi (300.000 lei – n.red.)“, a spus şi Dan Noel, director executiv al DSP Ialomiţa.

Aceeaşi situaţie este şi în Suceva, unde primăriile care au organizat centre de vaccinare au primit doar 58% din bonurile de masă pentru luna octombrie, potrivit informaţiilor publicate de Monitorul de Suceava.

„Până acum au fost alocate 38 de milioane de lei pentru tichetele de masă, la care se adaugă aceşti 30 de milioane care vor veni în sistem, probabil, de săptămâna viitoare“, spunea la 10 noiembrie Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii.

Banii pentru bonurile de vaccinare după imunizarea cu schema completă sunt alocaţi din bugetul ministerului Sănătăţii de la capitolul bunuri şi servicii. Direcţiile de Sănătate Publică solicită alocarea în baza estimărilor pe care le realizează, după care aceleaşi direcţii se ocupă de achiziţia efectivă a tichetelor de masă. Ulterior, DSP-urile trimit către centrele de vaccinare şi către medicii de familie tichetele pentru pacienţii care s-au imunizat cu schemă completă. Un pacient este considerat vaccinat cu schemă completă dacă are două doze din vaccinurile Pfizer, Moderna sau AstraZeneca sau o singură doză din Johnson, vaccin administrat o singură dată, conform instrucţiunilor.

Ministrul Cseke Attila anunţa săptămâna trecută că pentru salariile a circa 74.000 de angajaţi din domeniul sanitar, de la medici, la asistenţi, rezidenţi sau personal din DSP-uri nu sunt bani în buget, iar o soluţie ar trebui luată rapid, în următoarele 10-12 zile. Totuşi, la nivel politic există o uriaşă criză generată de lipsa unui Guvern cu drepturi depline şi de negocieri între partide fără niciun rezultat de mai bine de două luni.

La 4 noiembrie 2021, Guvernul a apelat la fondurile de rezervă pentru mai multe cheltuieli cu Sănătatea, printre care s-au numărat cumpărarea de medicamente, dar şi acoperirea valorii tichetelor de masă pentru vaccinare. Astfel, Guvernul a aprobat o suplimentare a bugetului Ministerului Sănătăţii la începutul lui noiembrie din Fondul de rezervă bugetară, în valoare de 1,6 miliarde de lei. Din această sumă, 195 milioane de lei sunt destinaţi tichetelor de masă, potrivit documentului ministerului Sănătăţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/tichet1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/tichet1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Astfel, în judeţele Suceava şi Hunedoara, direcţiile de sănătate publică au bani pentru a acoperi circa jumătate din vaccinările realizate în această lună. Iar în alte judeţe, cum este Ialomiţa, de exemplu, tichetele sunt acoperite până...