Şicanarea între şoferul dubei în care se afla victima şi şoferul unui dintre TIR-uri ar fi început la ieşire din Alexandria spre Bucureşti.

Şoferul dubei a susţinut că a fost ameninţat prin staţie de şoferul unuia dintre TIR-uri că „va fi scos de pe şosea”, scriu jurnaliştii de la Total Impact. În mai puţin de 10 minute de la această ceartă s-a produs accidentul.

Autoutilitara a fost practic strivită între cele două TIR-uri, iar pasagerul care se afla pe locul din dreapta, tatăl şoferului care conducea duba, a murit.

Potrivit sursei citate, şoferul TIR-ului care a lovit din spate duba susţine că accidentul s-a produs din cauza şoferului autoutilitarei, cu care admite că s-a certat, dar precizează că acesta ar fi frânat brusc în faţă sa, intenţionat, pentru a-l şicana, iar el nu a mai putut evita impactul. După ce a fost lovită, duba a fost aruncată în TIR-ul din faţă.

După ce informaţiile au ieşit în spaţiul public, poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman au transmis, sâmbătă, că se fac cercetări in rem, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.

Dosarul penal este deschis pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/tir.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/tir-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Şicanarea între şoferul dubei în care se afla victima şi şoferul unui dintre TIR-uri ar fi început la ieşire din Alexandria spre Bucureşti. Şoferul dubei a susţinut că a fost ameninţat prin staţie de...