Jertfiţi pe altarul multinaţionalelor

Cîţu i-a demis pe cei trei, pentru că poate. Şi pentru că aşa i s-a spus să facă – nu e din capul lui, nici măcar asta. El primeşte liste cu numiri şi destituiri şi le semnează. Atît poate. Să mai facă încă rău României, pe care a terfelit-o destul, sub pretextul că o guvernează. De fapt, acţiunile premierului se înscriu perfect subordonării feudale a României faţă de capitalul străin, capitularea în faţa voinţei multinaţionalelor, care dictează de fapt liniile de urmat. E politica generală a Europei, faţă de statele foste comuniste, vizibilă în mai multe planuri şi contexte din trecutul recent, de după căderea ”Cortinei de fier”. A fost vizibil pînă şi în cazul reunificării Germaniei, cînd cei din est au simţit din plin costurile acestei reunificări.

În cazul fostelor state comuniste, orice replică politică de apărare a suveranismului şi de adoptare a unor politici protecţioniste e taxată drept ”iliberalism”, iar Bruxelles-ul intervine dur, în apărarea propriilor ”directive” care în genere protejează, făţiş sau ascuns, marile corporaţii occidentale. În acest context, fiecare se mai apără cum poate.

Un rol esenţial în a împiedica totuşi transformarea României într-o groapă de gunoi ”ecologică” sau nu, pentru guoaiele Europei şi pentru mărfuri care de fapt în ţările de origine n-ar putea fi niciodată comercializate, pentru că pot ucide, au avut-o auorităţile naţionale de control în domeniul calităţii produselor, a importurilor alimentare şi a protejării mediului. Cele trei agenţii, de Protecţie a Consumatorului, cea Sanitar-Veterinară şi Siguranţa Alimentară, ca şi Garda de Mediu sînt puţinele instituţii din ţara asta care au mai mişcat cîte ceva, pe ai căror inspectori i-am văzut pe la televizor, ori semnalînd prin comunicate de presă că mişcă, totuşi, într-un guvern amorţit: au făcut controale, au dat amenzi, au distrus sute de tone de alimente aduse pentru desfacere, dar care erau de fapt produse neconforme, adevărate bombe pentru sănătate.

S-au controlat numeroase importuri, şi probabil că asta a deranjat cel mai mult. Numai în urmă cu o săptămînă, au fost distruse 400 de tone de carne de pui, infectată cu salmonela. Această armată tăcută de inspectori de la protecţia consumatorului, de inspectori sanitar-veterinari, de comisari ai Gărzii de Mediu ne-au ferit de agresiunea deşeurilor importate ca alimente, de poluarea arderilor ilegale  – în genere, au luptat cu gunoiul. Şi-au făcut treaba – şi şefii celor trei agenţii au fost demişi. Ultimii doi, Robert-Viorel Chioveanu de la Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi Siguranţa Alimentară şi Claudiu Doloţ de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, demişi în această săptămînă, au fost jerfiţi în mod făţiş de premierul Cîţu, pe altarul multinaţionalelor.  

”Există Dumnezeu. Răul ţi se întoarce împotrivă!”

La capătul acestor demiteri nu sînt neapărat raţiuni politice, aşa cum s-au invocat în cazul lui Octavian Berceanu, fostul comisar-şef al Gărzii Naţionale de Mediu, care era, vezi-Doamne, membru USR. La ceilalţi doi şefi demişi, a fost vorba doar de faptul că-şi făceau treaba: Claudiu Doloţ a fost demis după controalele făcute în marile lanţuri de magazine care pregăteau păcăleala de ”Black Friday”, care n-a mai ţinut şi în acest an, ca în anii trecuţi. Practic, domnul Doloţ, un bun creştin, ne-a protejat economiile şi aşa împuţinate de criză şi a preîntîmpinat o mulţime de ”ţepe” pregătite pentru buzunarul românilor, de marile lanţuri de magazine. Dumnezeu ştie, cîţi bani s-ar fi aruncat cu nemiluita, pe mărfuri aşa-zis ”ieftinite”, într-o mare păcăleală, importată şi ea din Vest. Doloţ nu a făcut politică, nici măcar nu e membru de partid.

Miercuri, 17 noiembrie 2021, fusese demis şeful ANSVSA, Robert-Viorel Chioveanu. Acesta a fost eliberat din funcţie de premierul interimar, Florin Cîţu printr-o Decizie publicată seara, în Monitorul Oficial. El fusese şef al Autorităţii încă din vremea lui Orban, dar asta nu poate fi neapărat o vină. Şi nimeni din cadrul ANSVSA nu se aştepta la destituire. Motivele ambelor destituiri n-au avut, în nici un caz, motive ”politice”, ca în cazul lui Joi, procedura a fost repetată, în cazul lui Doloţ. Ambii sînt oameni cu nişte cariere solide în spate, care nu-şi fac griji pentru viitor. Dar au avut de suferit marea nedreptate de a fi demişi, pentru că şi-au făcut treaba. Ceea ce numai în ”România lucrului bine făcut” a lui Iohannis se putea întîmpla.

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară tocmai confiscase şi a dispus distrugerea a patru containere, cu 20 de tone de maţe de porc, plecate din Spania spre China, unde au fost ”curăţate” cu cloramfenicol, total contraindicat pentru industria alimentară şi interzis în UE, urmînd să fie distribuite în România de marile lanţuri de supermarket-uri, drept maţe pentru cîrnaţii noştri de Crăciun. Cele douăzeci de tone de maţe, am aflat de la fratele meu, care e măcelar în Olanda, ar fi ajuns pentru circa 4.000 de tone de cîrnaţi. Patru milioane de kilograme. Care ne-ar fi îmbolnăvit, încet şi sigur, pe mulţi – cine nu mănîncă cîrnaţi de Crăciun? Stomacurile şi ficaturile noastre au fost salvate, dar a fost păgubit profitul multinaţionalelor, aşa cum s-a întîmplat şi cu controalele făcute de inspectorii lui Doloţ, de la Protecţia Consumatorului, care a împiedicat fraudarea românilor, numită ”Black Friday”.

Infomaţia potrivit căreia au fost ”unii ambasadori” care s-au plîns primului ministru de ”excesul de zel” al acestor controale pare cu totul plauzibilă. În orice caz, Cîţu, preşedinte al Partidului Naţional Liberal, se vede că nu dă doi bani, pe naţia lui. Mai importantă decît sănătatea ei e profitul multinaţionalelor, care trebuie apărat cu orice preţ. Iar cel mai mic preţ e demiterea unor oameni care-şi făceau treaba şi şi-au luat în serios misiunea, de a constitui o ultimă linie de apărare a României şi a cetăţenilor ei, în faţa agresiunii gunoaielor.

Faţă de demitere, n-am văzut nicio reacţie din partea domnului Chioveanu. Cred că a fost prea năucit. Pe site-ul ANSVSA, tocmai se publicase sinteza cu privire la activitatea lor în luna octombrie: efectuaseră 9.666 controale, soldate cu 715.000 lei, amenzi aplicate. Poate că totul ar fi rămas aşa, dacă nu s-ar fi atins de maţele din Spania, sosite în România ”via” China – aşa cum ar trebui să înţelegem că se poate întîmpla cu multe din mărfurile pe a căror etichtă scrie ”Origine: UE”.

Claudiu Doloţ a făcut şi el controale la supermarketuri din lanţul Auchan, Carrefour, Lidl, Mega Image, Ikea şi, în urma mizeriei de nedescris din zona de desfacere a alimentelor, a aplicat nenumărate amenzi. Nu banii i-au durut pe reprezentanţii acestor reţele, ci imaginea. Ultimul control pe care a apucat să-l mai coordoneze Doloţ înaintea demiterii sale intempestive a fost la ”Dragonul Roşu”. Preşedintele ANPC a fost demis de Cîţu a doua zi după Chioveanu, de la ANSVSA. El a spus că „mă simt ca şi cînd am luat un upercut, mă simt foarte rău, am o stare pe care nu am avut-o în viaţa mea, o stare foarte rea. Nu mă aşteptam la asta. Dacă mă anunţau că nu mă mai vor, eu îmi depuneam demisia. Ştiam că funcţia nu e pe viaţă, sînt om normal”. Dar încearcă să treacă peste sentimentul nedreptăţii care i-a fost făcută, fiind un om credincios nu numai misiunii sale, ci şi cu frică de Dumnezeu. El a mai adăugat, în contextul demiterii sale că ”smerenia este o valoare pe care tot mai mulţi ar trebui să o aibă”.

Cînd a fost scos din post, Octavian Berceanu îşi construise deja o bună imagine, pe drept. Nu i s-a adus alt reproş, în afara fapului că a fost ”numit de USR”. Berceanu, care devenise deja celebru prin intransigenţa cu care se apucase să ”cureţe” mafia gunoaielor, una din cele mai importante surse de ”bani murdari” din România şi să lupte cu succes atît împotriva tăierilor ilegale de păduri, cît şi împotriva poluării Bucureştiului a spus, între altele, în cursul unui interviu:  ”Există Dumnezeu. Răul ţi se întoarce împotrivă”.

E ceea ce păţeşte Cîţu, acum, cînd se vede şi el nu doar demis, ci de-a dreptul abandonat în voia sorţii, ”pas cu pas”. Celebra replică din ”Faust” a lui Goethe i se potriveşte de minune: ”maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să plece!” Datoria lui a fost, între altele, să ne plece şi mai mult, în faţa celor cărora ne-a îndatorat deja, pe mulţi ani de acum înainte. Ca un ultim semn de supunere, le-a arătat adevăraţilor lui stăpîni, ce poate: a lăsat România descoperită, în faţa gunoaielor importate pentru Crăciun.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/citu-raport-5.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/citu-raport-5-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Jertfiţi pe altarul multinaţionalelor Cîţu i-a demis pe cei trei, pentru că poate. Şi pentru că aşa i s-a spus să facă – nu e din capul lui, nici măcar asta. El primeşte liste...