Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au depistat zece cetăţeni sirieni şi un turc, care au încercat să intre ilegal în Romania, după ce au traversat Dunărea cu barca.

Grupul de migranţi a fost sprijinit de un alt cetăţean turc, care acum este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Giurgiu dispunând măsura arestării preventive a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Giurgiu au observat, cu ajutorul autospecialei cu termoviziune, la o distanţă de aproximativ 3 km, un grup de persoane care se deplasa dinspre malul românesc al Dunării spre interiorul ţării. Imediat a fost declanşată o acţiune specifică pentru prevenirea şi combaterii migraţiei ilegale, fiind angrenaţi şi poliţişti de frontieră de la SPF Gostinu şi din cadrul STPF Giurgiu, alături de care au fost desfăşurate activităţi specifice de cercetare a zonei. În urma acţiunilor derulate, a fost depistat pe comunicaţia Gostinu-Giurgiu grupul de persoane, format din unsprezece bărbaţi. Aceştia se urcau într-un autovehicul care staţiona pe drum, la volanul căruia se afla un alt bărbat, cetăţean turc, în vârstă de 53 de ani”, spun poliţiştii de frontieră.

Zece dintre cei care au vrut să intre ilegal în România sunt sirieni, iar unul este resortisant turc, au vârste cuprinse între 14 şi 36 de ani şi au declarat că traversat fluviul Dunărea, din localitatea Ruse-Bulgaria, folosindu-se de o barcă cu motor, tip lotcă.

Ajunşi pe malul românesc, aceştia şi-au continuat deplasarea către o locaţie GPS, care i-a condus la maşina în care îi aştepta cetăţeanul turc ce urma să îi preia şi să îi transporte până la frontiera de vest a României.

Cei 11 cetăţeni străini au fost preluaţi de către reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Bulgare, pentru a fi dispuse măsuri legale.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/politia-frontiera-foto-adrian-boioglu.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/politia-frontiera-foto-adrian-boioglu-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au depistat zece cetăţeni sirieni şi un turc, care au încercat să intre ilegal în Romania, după ce au traversat Dunărea cu barca. Grupul de migranţi a fost sprijinit de...