Se spune că mai mulţi ambasadori s-ar fi plîns primului ministru, deşi nu intră deloc în atribuţiile lor, legat de controalele efectuate de inspectorii lui Doloţ. Şi nici Cîţu nu avea de ce să-i asculte, şi să nu-i trimită direct la MAE, după uzanţe. Supărarea celor vizaţi a fost mare. Nu-i că ar fi vorba de amenzi pentru lanţurile de supermarketuri care au invadat şi domină comerţul alimentar din România. Sumele sunt derizorii. E o problemă de imagine. Eu n-am uitat nici scandalul cu mărfuri de mîna a doua, dar cu aceeaşi etichetă şi de la aceeaşi firmă, aduse spre vînzare în România. Nici legea privind cuantumul de mărfuri româneşti din galantare, care a intrat în istorie, imediat după discutarea ei în Parlament.

În alte state din spaţiul nostru central şi est-european, cînd s-a descoperit că sub aceeaşi etichetă se afla o altă calitate, aşa, mai pentru ţări de mîna a doua, s-a făcut scandal, s-au luat măsuri. Noi nici n-am trimis dovezile solicitate, pentru a dovedi frauda, iar ştirile au încetat, pe marginea subiectului. Acum, asistăm tăcuţi şi la destituirea unuia dintre puţinii funcţionari competenţi şi curajoşi, numai şi prin aceea că face ceea ce-i cere fişa postului. În afară de MEDIAFAX, n-am mai văzut ştirea decît pe un site care vinde mobilă şi pe burtiera uneia din televiziunile de ştiri, cu rating minuscul.

Se pare că să te atingi, într-un fel sau altul, fie şi cu o aluzie, de multinaţionalele din România, a devenit o crimă de lezmajestate. Respectînd limitele, e ca şi cum în serialul ”Caracatiţa”, Corrado Cattani, cel care îl întruchipa pe procurorul antimafia Giovanni Falcone, ar fi fost scos din platou pe la mijlocul episodului doi şi s-ar fi rupt filmul. N-am mai fi văzut nimic şi Mafia şi-ar fi văzut liniştit de treabă. Aşa ceva nu se întîmplă nici în filme, dar în România viaţa bate filmul: Cîţu l-a destituit pe Doloţ. Cîţu ţine partea gîndacilor  şobolanilor din galantare. E solidar cu gîndacii şi şobolanii.

Auchan, Carrefour, Cora, Mega Image şi Black Friday au fost mai tari decît o autoritate de control a statului român şi l-au făcut pe Cîţu să ţină partea mizeriei, a mărfurilor expirate şi a preţurilor fals micşorate. Am fost chiar în vinerea de Black Friday să-mi iau televizor, în speranţa ieftinirilor. Colosal! De teama amenzilor, preţurile afişate erau cele corecte şi nimic nu era, de fapt, ieftinit, în afara unui stick de memorie (epuizat) şi a altor cîteva produse asemenea. Existau doar anunţurile, că a început marea ieftinire, care oferea de fapt aceleaşi preţuri. În România lucrului bine făcut, era absolut normal ca acela care a băgat atîta spaimă în toate marile lanţuri de magazine să fie scos din scenă.

Nu mă aşteptam însă la o asemenea lipsă de reacţie publică, nici măcar în contextul deja banalizat al crizei politice. Unde sînt apărătorii naţiei, Diana Şoşoacă, ori foştii ei colegi de la AUR? Că de la USR, deşi în opoziţie, nu te aştepţi să se ia în gură cu multinaţionalele.

Claudiu Doloţ a publicat, la aflarea demiterii sale, făcută de Cîţu joi, la ceas de seară, o postare în care recunoaşte că a efectuat ”foarte multe controale, pentru a ne asigura că drepturile consumatorilor sînt respectate. Am reuşit să mă ţin de cuvînt şi să îmi respect principiile, din prima zi de mandat şi pînă la finalul acestuia”. Da. S-a ţinut: Cîţu l-a demis pentru ”exces de zel”. Şi mai spune ceva frumos Doloţ, la sfîrşit, chiar dacă în postarea lui se fereşte să-l supere prea tare pe cel ce l-a destituit şi apelează mai degrabă la un limbaj birocratic, despre datoria sa de a fi protejat consumatorii: ”Funcţiile sînt trecătoare, dar cel mai important este ceea ce laşi în urmă. Protecţia consumatorilor nu se negociază… iar smerenia este o valoare pe care tot mai mulţi ar trebui să o aibă”.

Cîţu nu e deloc un smerit. Aşa că a dat de pămînt cu ”arhanghelul” care se repezise cu chitanţierul în lanţurile de supermarketuri. Şi în urma lui Doloţ n-au rămas decît gîndacii şi şobolanii, care pot să-şi vadă din nou de viaţa îndestulată din galantare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/dolot.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/dolot-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Se spune că mai mulţi ambasadori s-ar fi plîns primului ministru, deşi nu intră deloc în atribuţiile lor, legat de controalele efectuate de inspectorii lui Doloţ. Şi nici Cîţu nu avea de ce să-i asculte, şi...