Un studiu a fost realizat de Universitatea de Stat din Milano şi Universitatea Sacco alături de mai multe instituţii americane, conform La Stampa.

Este vorba despre o proteină care ar putea regla sistemul imunitar al pacienţilor care, chiar şi la câteva luni după ce au trecut prin faza acută a bolii, continuă să se infecteze, contribuind la răspândirea virusului.

De vină este disfuncţia imunitară de lungă durată cauzată de COVID-19. Rezultatele studiului sugerează posibilitatea unui medicament care să corecteze modificările şi să restabilească răspunsul imunitar pentru a proteja pacienţii de riscul de reinfectare cu SARS-CoV-2.

„Acest studiu relevă faptul că alterările sistemului imunitar observate în timpul COVID-19 nu se limitează doar la faza acută a bolii, ci pot persista timp de luni de zile după recuperare, la fel ca simptomele care caracterizează long COVID, compromiţând capacitatea sistemului imunitar de a răspunde la agenţii patogeni externi şi expunând pacienţii la noi infecţii”, declară Paolo Fiorina, profesor de endocrinologie, director la Universitatea Sacco.

Cercetătorii au conceput o strategie terapeutică pentru a normaliza răspunsul imunitar.

„Am descoperit că anticorpul monoclonal care blochează proteina PD-1, ale cărei niveluri sunt crescute în timpul şi după infecţie, reduce alterările imunitare observate”, continuă profesorul de endocrinologie: „după tratamentul cu anticorpul monoclonal, celulele imunitare au prezentat o capacitate crescută de răspuns imunitar împotriva SARS-CoV-2”.

Corecţia farmacologică ar oferi, prin urmare, un instrument de protejare a pacienţilor, contribuind, în acelaşi timp, la limitarea răspândirii virusului.

Stefano Rusconi, directorul Unităţii de Boli Infecţioase de la spitalul Legnano, şi Massimo Galli, fost profesor de boli infecţioase la Universitatea de Stat din Milano, confirmă: „posibilitatea de a reduce acest risc prin restabilirea unui răspuns normal împotriva virusului reprezintă o nouă armă potenţială pentru protejarea sănătăţii pacienţilor şi combaterea răspândirii acestei teribile epidemii”.

Rezultatele au fost publicate în JCI Insight.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/pacient-covid-reccuperare.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/11/pacient-covid-reccuperare-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Un studiu a fost realizat de Universitatea de Stat din Milano şi Universitatea Sacco alături de mai multe instituţii americane, conform La Stampa. Este vorba despre o proteină care ar putea regla sistemul imunitar...