Din 18 noiembrie 2021 şi până pe 10 decembrie 2021, Ministerul Finanţelor, condus de ministrul interimar Dan Vîlceanu, revine la bursa de la Bucureşti prin vânzarea de titluri de stat Fidelis către micii investitori, într-o finanţare intermediată de BT Capital şi de BRD.

Imaginea articolului Ministerul Finanţelor revine la bursa de la Bucureşti prin vânzarea de titluri de stat Fidelis

Ministerul Finanţelor revine la bursa de la Bucureşti prin vânzarea de titluri de stat Fidelis

Ministerul Finanţelor va vinde titluri de stat Fidelis în lei, pe un an cu o dobândă de 4% pe an, şi pe trei ani cu 4,6% pe an. Pentru euro, statul român plăteşte 1,8% pe an pentru cinci ani, potrivit datelor agregate de ZF din Monitorul Oficial.

Aşadar statul român plăteşte dobânzi chiar şi la jumătatea faţă de rata inflaţiei însă chiar şi în aceste condiţii titluri de stat tot sunt mai atractive faţă de depozitele bancare. Titlurile emise de statsul român sunt neimpozabile iar ulterior închiderii perioadei de subscriere aceastea urmează să fie listate la bursa de la Bucureşti ceea ce va asigura lichiditatea celor care intenţionează să le tranzacţioneze.

Cea mai recentă emisiune de titluri de stat Fidelis, a cincea de altfel, a intrat la tranzacţionare pe la începutul lunii octombrie. Statul a atras atunci 650 mil. lei de a micii investitori. Din august 2020 încoace, de când statul a început să vândă bonduri către populaţie, subscrierile s-au ridicat la circa 8 mld. lei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Din 18 noiembrie 2021 şi până pe 10 decembrie 2021, Ministerul Finanţelor, condus de ministrul interimar Dan Vîlceanu, revine la bursa de la Bucureşti prin vânzarea de titluri de stat Fidelis către micii investitori, într-o finanţare intermediată de BT Capital şi de BRD. ...