Preşedintele SUA, Joseph Biden, i-a cerut miercuri preşedintelui Comisiei Federale pentru Comerţ (FTC), Lina Khan, să verifice companiile de petrol şi gaze şi rolul acestora în majorarea preţurilor la carburanţi, sugerând că ar putea fi vorba de “activităţi ilegale”.

Preşedintele SUA s-a declarat surprins că tarifele la carburanţi continuă să crească deşi costurile de producţie din industria de profil sunt în scădere.

“De obicei, preţurile la pompă corespund cu fluctuaţiile preţurilor la benzina nerafinată. Dar, în ultima lună, preţul benzinei nerafinate a scăzut cu peste 5%, iar preţurile la pompă au crescut cu 3%”, a declarat Joseph Biden, citat de site-ul Politico.com.

“Nu accept ca americanii care muncesc din greu să plătească mai mult pe benzină din cauza comportamentelor neconcurenţiale sau a potenţialelor activităţi ilegale. Comisia Federală pentru Comerţ trebuie să utilizeze toate instrumentele de care dispune dacă depistează vreo neregulă”, a subliniat Biden.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Preşedintele SUA, Joseph Biden, i-a cerut miercuri preşedintelui Comisiei Federale pentru Comerţ (FTC), Lina Khan, să verifice companiile de petrol şi gaze şi rolul acestora în majorarea preţurilor la carburanţi, sugerând că ar putea fi vorba de 'activităţi ilegale'. ...