Cunoscut sub numele de fermentaţie ABE, acest proces a fost mult timp considerat neeconomic din cauza costului materiilor prime utilizate pentru producerea substanţelor chimice, o problemă pe care Celtic Renewables spune că a rezolvat-o prin utilizarea deşeurilor organice, potrivit Reuters.

„Putem lua reziduuri din industrii precum cea a whisky-ului şi le putem transforma în produse de mare valoare, şi anume butanolul, care este de fapt folosit pentru a alimenta această maşină“, a declarat Martin Tangney, proprietarul companiei. El a vorbit în timp ce conducea prin Campsie Fells, la nord de Glasgow, unde, în mai puţin de două săptămâni, Marea Britanie va primi liderii mondiali la summitul Naţiunilor Unite privind clima, COP26.

 

Pentru Tangney, această reuniune trebuie să fie mult mai mult decât un alt exerciţiu de stabilire a unor obiective. „Acesta trebuie să fie COP în care să nu mai vorbim despre motivul pentru care trebuie să abordăm schimbările climatice şi să spunem tuturor cum: cum o facem, cum o plătim, cum se va întâmpla. O foaie de parcurs. O strategie“, a spus el.

 

Celtic Renewables se consideră a fi o parte integrantă a acestei soluţii. „Luăm reziduurile cu valoare redusă care rămân în urma fabricării acestei capodopere şi le transformăm în ceva mai valoros”, a declarat Tangney. „Aducem sustenabilitatea într-o industrie emblematică”.

 

Uzina demonstrativă a companiei din Grangemouth, aflată în apropiere, poate produce 1 milion de litri de produse biochimice durabile din 50.000 de tone de draff şi pot ale şi alte materii prime.

 

Compania plănuieşte să construiască cinci rafinării de mari dimensiuni la nivel mondial în următorii cinci ani şi solicită sprijinul guvernelor şi al altor investitori.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/36632266-l.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/36632266-l-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Cunoscut sub numele de fermentaţie ABE, acest proces a fost mult timp considerat neeconomic din cauza costului materiilor prime utilizate pentru producerea substanţelor chimice, o problemă pe care Celtic Renewables spune că a rezolvat-o prin utilizarea...