Nu există încă un bilanţ al efectelor concrete pe care răspândirea 5G (ultima generaţie de transmisie de date mobile) le are asupra societăţii, dar un lucru este cert: China a devenit câştigătoarea uneia dintre cele mai importante provocări tehnologice din ultimii ani. Acest lucru este confirmat de o analiză a Bloomberg, potrivit căreia ţara asiatică „are cea mai mare amprentă 5G din lume”, în timp ce gigantul chinez Huawei „domină la nivel global alţi furnizori”.

În încercarea de a reduce impactul unei înfrângeri dureroase, Statele Unite pariază direct pe 6G, generaţia ulterioară de transmitere a datelor care există în prezent doar la nivel teoretic.

Afirmaţiile venite din Statele Unite (inclusiv tweet-ul memorabil cu care fostul preşedinte Trump a spus că doreşte „6G cât mai curând posibil”, recunoscând astfel înfrângerea, au apreciat analiştii) se ciocnesc cu o realitate dură: această nouă tehnologie nu va vedea lumina zilei înainte de 2030, dar deja astăzi China are un avantaj clar în ceea ce priveşte numărul de brevete legate de tehnologiile pentru 6G.

Ziarul financiar japonez Nikkei a analizat peste 20 de mii de brevete, arătând că peste 40% dintre acestea au fost depuse de companii chineze. În ciuda sancţiunilor SUA, Huawei este întotdeauna lider, urmat de companii de stat precum Beijing State Grid Corporation (servicii electrice) şi China Aerospace Science and Technology.

În noiembrie anul trecut, China a fost prima naţiune care a testat, prin satelit, undele radio care ar putea găzdui emisiuni 6G, în timp ce Huawei a inaugurat un centru de cercetare în Canada.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/profimedia-0528792174.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/profimedia-0528792174-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Nu există încă un bilanţ al efectelor concrete pe care răspândirea 5G (ultima generaţie de transmisie de date mobile) le are asupra societăţii, dar un lucru este cert: China a devenit câştigătoarea uneia dintre cele mai importante provocări...