Premierul desemnat, Dacian Cioloş, s-a întâlnit miercuri cu Florin Cîţu, Kelemen Hunor şi Varujan Pambuccian. Discuţia nu s-a soldat cu nici o concluzie.

Claudiu Năsui spune că sunt două opţiuni, până la urmă: „În primul rând, există şi posibilitatea ca aceste negocieri să meargă, să funcţioneze şi să reuşim să avem susţinerea coaliţiei, singurei coaliţii pe care o vedem fezabilă, anume PNL-USR-UDMR şi în cazul în care această coaliţie nu reuşeşte să se pună de acord, singurul lucru responsabil pe care-l putem face şi pe care-l vom face este să ne prezentăm în faţa Parlamentului cu un Guvern, pentru că până la urmă, ţara trebuie guvernată, suntem într-o perioadă grea”.

Întrebat despre o afirmaţia a lui Florin Cîţu, care spunea că responsabilitatea este a lui Dacian Cioloş şi a coaliţiei USR–PSD–AUR, Năsui a răspuns: „Nu, domnul Florin Cîţu este cel care a generat toată această criză şi care a reuşit să demonstreze tuturor în opt luni de zile că nu înţelege ce înseamnă să fie un premier de coaliţie. El a fost premierul unui singur partid şi dacă stăm să ne gândim bine, nici măcar al unui singur partid, ci al unei părţi dintr-un partid, a ignorat complet orice idee de reformă şi placa asta, naraţiunea aceasta cu USR-PSD-AUR în alianţă este o minciună (…)”.

Întrebat, mai departe, dacă se îndreaptă către varianta unui guvern minoritar USR, propus în Parlament, Năsui a spus că este un scenariu plauzibil şi foarte posibil, având în vedere că negocierile cu PNL şi cu UDMR par a fi în impas.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/claudiu-nasui.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/claudiu-nasui-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Premierul desemnat, Dacian Cioloş, s-a întâlnit miercuri cu Florin Cîţu, Kelemen Hunor şi Varujan Pambuccian. Discuţia nu s-a soldat cu nici o concluzie. Claudiu Năsui spune că sunt două opţiuni, până la urmă: „În...