Mexic este lidera clasamentului, cu 14 puncte din şase meciuri, cu trei puncte mai mult decât Statele Unite, care au învins Costa Rica cu 2-1. Canada, care încearcă să se califice la Cupa Mondială pentru prima dată din 1986, este a treia, cu 10 puncte.

Primele trei clasate, în grupa de opt echipe, se califică automat pentru Qatar 2022, iar a patra clasată va participa la un baraj intercontinental.

La San Salvador, Hector Moreno a marcat în minutul 31 al primei reprize, pentru a aduce Mexicul în avantaj pe Estadio Cuscatlan, înainte ca Raul Jimenez să marcheze un al doilea gol, în prelungiri.

Costa Rica a reuşit să surprindă suporterii americani, în confruntarea cu SUA, de pe stadionul din Columbus, când a preluat conducerea în minutul 2, prin Keysher Fuller, care a pătruns nemarcat în suprafaţa de pedeapsă şi a reluat o centrare a lui Ronald Matarrita, pe lângă Zack Steffen.

Sergino Dest a egalat în minutul 25, cu un şut puternic, cu piciorul stâng, care a găsit colţul superior al porţii adverse. Statele Unite au trecut în avantaj, în minutul 66, Tim Weah marcând din apropiere, pentru scorul final de 2-1.

După ce a remizat în Mexic şi Jamaica în ultimele două meciuri de calificare, Canada a fost condusă acasă de Panama încă de la începutul meciului, când Rolando Blackburn a marcat după cinci minute.

Dar canadienii au început apoi să domine şi au fost recompensaţi cu un autogol al panamezului Michael Murillo, la un corner executat de Alphonso Davies.

Davies a adus apoi Canada în avantaj în minutul 66, driblând în careu un fundaş panamez şi apoi finalizând cu sânge rece pe lângă portarul Luis Mejia, rămas fără apărare.

Golurile marcate apoi de Tajon Buchanan şi Jonathan David, au oferit canadienilor o victorie confortabilă, scor final 4-1.

La San Pedro Sula, Kemar Roofe şi Oneil Fisher au marcat pentru a oferi Jamaicăi o victorie cu 2-0 în faţa Hondurasului, prima victorie din campanie, pentru “Reggae Boyz”.

Panama este pe locul patru, cu opt puncte, urmată de Costa Rica, cu şase puncte, Jamaica şi El Salvador, cu cinci puncte, şi Honduras, cu trei puncte.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/7404786-mediafax-foto-abacapress-hepta-3.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/7404786-mediafax-foto-abacapress-hepta-3-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Mexic este lidera clasamentului, cu 14 puncte din şase meciuri, cu trei puncte mai mult decât Statele Unite, care au învins Costa Rica cu 2-1. Canada, care încearcă să se califice la Cupa Mondială pentru prima...