Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind desemnarea lui Dacian Julien Cioloş în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi listei noului Guvern, potrivit art. 103 alin. (2) din Constituţia României, republicată, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Iohannis a spus că la consultările de luni cu partidele politice a reiterat importanţa unor chestiuni care trebuie rezolvate „indiferent cine guvernează”.

„Am avut astăzi consultări cu formaţiunile parlamentare, după ce Guvernul a fost demis prin moţiune de cenzură. În toate discuţiile am reiterat importanţa unor chestiuni care trebuie rezolvate indiferent cine guvernează. Este extrem de important să se gestioneze bine situaţia pandemică. Este foarte important să se gestioneze creşterea preţurilor la energie şi să se ia măsuri pentru ca celelalte preţuri să nu crească la un nivel insuportabil pentru populaţie. Este foarte important să beneficiem de sumele mari de care poate să dispună România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi să nu dăm cu piciorul la această oportunitate. De asemenea, am reiterat importanţa pregătirilor pentru perioada de iarnă şi am subliniat că acestea sunt chestiunile cu adevărat importante pentru români şi nu certurile politice între diferiţi actori”, a afirmat preşedintele.

„Formaţiunile politice au venit cu diferite abordări, propuneri, aşa cum reprezentanţii acestor formaţiuni le-au prezentat şi opiniei publice. Eu am reţinut una pe care o voi şi pune în practică: am decis să-l desemnez pentru poziţia de candidat la funcţia de prim-ministru pe Dacian Cioloş”, a adăugat Iohannis.

Ştire în curs de actualizare

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/hepta-4651288-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/hepta-4651288-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind desemnarea lui Dacian Julien Cioloş în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi listei noului Guvern, potrivit...