Trei noi focare de Covid au fost anunţate sâmbătă la Iaşi. Este vorba de cazuri înregistrate la Opera Naţională, la grădiniţa Emil Racoviţă şi la spitalul C.I. Parhon.

Potrivit DSP Iaşi, la Opera Naţională Română au fost depistate 8 cazuri de Covid, la 3 balerini, 3 instrumentişti şi 2 angajaţi din departamentul adminisrativ.

Persoanele pozitive au fost izolate la domiciliu, iar unitatea a luat decizia suspendării spectacolelor cu participarea corpului de balet.

La Grădiniţa cu Program Prelungit „E. Racoviţă” au fost confirmate 5 cazuri, la patru copii şi o educatoare. Şi în acest caz, persoanele depistate pozitiv au fost izolate la domiciliu, iar activitatea unităţii a fost suspendată.

Un al treilea focar a fost depistat în secţia de urologie a Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon”, unde 3 pacienţi au fost confirmaţi cu noul coronavirus. În acest caz, contacţii persoanelor pozitive sunt monitorizaţi, iar unitatea a fost dezinfectată.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Trei noi focare de Covid au fost anunţate sâmbătă la Iaşi. Este vorba de cazuri înregistrate la Opera Naţională, la grădiniţa Emil Racoviţă şi la spitalul C.I. Parhon. ...