Domnule profesor meditator Klaus Iohannis, chiar dacă în ultimii ani numai fizică nu aţi făcut, ci doar politică şi administraţie, ca primar, preşedinte de partid şi preşedinte al României, cu siguranţă nu aţi uitat de Arhimede şi de legea acestuia, care spune că ”un corp scufundat într-un fluid este împins de către fluid, de jos în sus, cu o forţă egală cu greutatea volumului de fluid dislocuit de către corp”.

Domnule profesor Iohannis, din păcate pentru dumneavoastră, dar mai ales pentru Ţară, în ultima perioadă v-aţi apucat să înotaţi în nişte ape extrem de tulburi. Curios, dat fiind faptul că opinia publică vă ştie mai degrabă ca jucător de tenis sau de golf, şi nu ca pe un practicant al înotului. Totuşi, lipsa de experienţă în domeniul înotului s-a văzut pentru că v-aţi dus la fund, domnule profesor. Noroc de Legea lui Arhimede, datorită căreia sunteţi cu nasul deasupra apei. Dacă permiteţi o recomandare, aceasta ar fi ca pe lângă greutatea corpului dumneavoastră să adăugaţi şi greutatea funcţiei de preşedinte al României pe are o deţineţi. Astfel, forţa cu care apa v-ar împinge la suprafaţă ar fi mult mai mare, ceea ce v-ar permite nu doar să respiraţi în voie, ci şi să vă faceţi datoria pentru care milioane de români v-au votat. Cu volumul dumneavoastră deloc de neglijat şi cu greutatea funcţiei, apele tulburi în care v-aţi scufundat v-ar ridica până la înălţimea funcţiei de preşedinte al României, care vă obligă să priviţi cu detaşare lichidul vâscos în care se bălăceşte clasa politică românească şi să deveniţi mediatorul care vă obligă Constituţia.

Astfel, domnule profesor Iohannis, veţi rămâne în istorie, şi nu doar în cea a României, ca preşedintele care a rescris Legea lui Arhimede, acesta devenind: ”Un corp scufundat într-un fluid este împins de către fluid, de jos în sus, cu o forţă egală cu greutatea volumului de fluid dislocuit de către corp, dar şi a funcţiei ocupate de corpul respectiv”.

Decât să rescrieţi Constituţia, domnule Iohannis, mai bine rescrieţi Legea lui Arhimede.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/3big-declaratie-de-presa-14-05-2020-61-3.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/3big-declaratie-de-presa-14-05-2020-61-3-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Domnule profesor meditator Klaus Iohannis, chiar dacă în ultimii ani numai fizică nu aţi făcut, ci doar politică şi administraţie, ca primar, preşedinte de partid şi preşedinte al României, cu siguranţă nu aţi uitat de Arhimede...