Acţiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi starea de degradare cauzată de lipsa investiţiilor din ultimii 30 de ani, anunţă reprezentanţii companiei.

De asemenea, Termoenergetica a început să furnizeze căldură instituţiilor din Bucureşti.

„Probele la cald prin care se realizează echilibrul hidraulic al întregului sistem de termoficare se vor desfăşura astfel încât, pe măsură ce temperatura exterioară scade, toţi consumatorii să beneficieze în condiţii normale de furnizarea agentului termic pentru încălzire. Vă comunicăm şi faptul că instituţia noastră a început furnizarea căldurii la cerere spitalelor, şcolilor, grădiniţelor, căminelor de bătrâni, precum şi tuturor celorlalte instituţii care au solicitat acest lucru”, au anunţat reprezentanţii companiei municipale.

Asociaţiile de proprietari au obligaţia de a se asigura că instalaţiile interioare sunt în stare de funcţionare şi că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor, inclusiv operaţiunile de aerisire a caloriferelor din apartamente.

Totodată, asociaţiile care doresc amânarea furnizării agentului termic trebuie să completeze o cerere.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/3-radet-aa.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/3-radet-aa-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Acţiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi starea de degradare cauzată de lipsa investiţiilor din ultimii 30 de ani, anunţă reprezentanţii companiei. De asemenea, Termoenergetica a început să furnizeze...