Concret, adolescenta de 19 ani nu este heterosexuală iar pentru asta a primit un diagnostic greşit din punct de vedere medical, legal şi uman: „homosexualitate”, conform The Guardian.

 

Fata are probleme de dereglare a menstruaţiei aşa că a mers la spitatlul Reina Sofía din Murcia. După ce a fost examinată a primit diagnosticul pe care scrie: „Afecţiune curentă: homosexualitate”. 

 

Mama tinerei a declarat, pentru un ziar local că ginecologul a întrebat-o pe fată dacă poate include în raportul său orientarea sexuală a acesteia, iar ea a fost de acord, fără să se gândească, cum este şi cazul, că ar fi relevantă pentru investigarea ginecologică. 

 

„La început, am crezut că e amuzant, dar nu e”, spune tânăra. Ea şi mama sa au cerut sprijinul colectivului LGBT Galactyco, care a trimis o plângere formală către autorităţile din Murcia, ministerului sănătăţii din regiune şi serviciilor de sănătate. 

 

„OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) a scos homosexualitatea din lista afecţiunilor mintale în anul 1990, şi totuşi, 31 de ani mai târziu, există specialişti în domeniul medical din Murcia care văd asta ca pe o afecţiune”, spun reprezentanţii Galactyco. 

 

Colectivul pentru drepturile persoanelor LGBT cere o explicaţie şi scuze, argumentând că autorităţile regionale au ignorat drepturile legale ale pacientei şi că, în plus, cazul nu este unul izolat. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/capture.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/capture-300x300.pngrootstireaUncategorised
Concret, adolescenta de 19 ani nu este heterosexuală iar pentru asta a primit un diagnostic greşit din punct de vedere medical, legal şi uman: „homosexualitate”, conform The Guardian.   Fata...