„Windows 11 devine disponibil în întreaga lume, prin upgrade gratuit, pe computerele Windows 10 eligibile şi pe computerele noi care au Windows 11 pre-instalat şi care pot fi achiziţionate începând de acum. Grafica, sunetele şi animaţiile aduse de Windows 11, alături de device-uri inovatoare şi atractive dezvoltate de partenerii Microsoft şi de Surface, le oferă utilizatorilor experienţe unice”, au spus reprezentanţii Microsoft.

De asemenea, sistemul de operare Windows 11 îşi propune să sprijine munca pe model hibrid, dar şi şcoala online.

„Windows 11 este perfect pentru muncă şi învăţare pe modelul hibrid. Microsoft înţelege importanţa unui sistem de operare flexibil, consecvent şi sigur, care funcţionează în ritmul utilizatorilor, odată cu trecerea la munca hibridă, care presupune schimbări constante. Windows 11 este construit pe fundaţia Windows 10, care este compatibilă, familiară şi uşor de gestionat de către echipele IT. Începând de astăzi, organizaţiile pot începe să facă upgrade la Windows 11 pentru PC-urile puternice şi prin cloud cu Windows 365 sau Azure Virtual Desktop.”

Pe de altă parte, Windows 11 oferă dezvoltatorilor noi instrumente şi resurse, oferă protecţie de tip chip-to-cloud şi aduce utilizatorii mai aproape de ceea ce le place.

„Windows 11 a fost dezvoltat ţinând cont de dezvoltatori, astfel încât aceştia să poată dezvolta aplicaţii folosind instrumentele, cadrele şi limbile pe care le doresc. Microsoft a realizat un sondaj al factorilor decizionali în materie de securitate din SUA, dintr-o serie de industrii, şi a constatat că 75% dintre factorii de decizie în materie de securitate (vicepreşedinţi şi funcţii mai înalte), consideră că tranziţia la munca hibridă a crescut gradul de vulnerabilitate al organizaţiilor lor în faţa ameninţărilor de securitate cibernetică. Windows 11 a fost conceput punând accent pe elementele de securitate, pentru a face faţă provocărilor cu care ne vom confrunta în acest nou mediu de lucru”, potrivit reprezentanţilor companiei americane.

De asemenea, noul sistem de operare îşi propune să crească productivitatea şi creativitatea utilizatorilor.

„Cu toţii folosim astăzi computerele pentru multitasking, de la multiple monitoare şi file de browser, până la editarea documentelor în Word sau PowerPoint. În acest context, funcţiile Snap Layouts, Snap Groups şi Desktops din Windows 11, favorizează concentrarea şi ajută utilizatorii să rămână conectaţi mai mult timp.”

Utilizatorii pot să achiziţioneze un nou PC cu Windows 11 pre-instalat, un computer cu Windows 10, eligibil pentru actualizarea gratuită la Windows 11 sau pot să utilizeze aplicaţia PC Health Check pentru a verifica dacă PC-ul pe care îl au deja, şi care utilizează Windows 10, este eligibil pentru actualizarea gratuită.

Microsoft pune Windows 11 la dispoziţia utilizatorilor printr-o gamă largă de dispozitive, dezvoltate de parteneri ai companiei, precum Acer, AMD, ASUS, Dell, HP, Intel, Lenovo, Qualcomm, Samsung şi Surface.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/picture1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/picture1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Windows 11 devine disponibil în întreaga lume, prin upgrade gratuit, pe computerele Windows 10 eligibile şi pe computerele noi care au Windows 11 pre-instalat şi care pot fi achiziţionate începând de acum. Grafica, sunetele şi animaţiile...