În Iaşi rata de infectare a ajuns, marţi, la 6,58 la mie.

CJSU Iaşi a decis ca în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive să se organizeze cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minim un metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie, doar pentru persoane vaccinate sau care au trecut prin boală.

Cinematografele, instituţiile de spectacole şi/sau concerte pot organiza activităţi cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie doar pentru persoane vaccinate sau care au trecut prin boală. La fel se pot organiza şi desfăşura în aer liber spectacole, concerte, festivaluri publice şi private sau alte evenimente culturale.

Spectacolele de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii maşinii sunt membrii ai aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane vaccinate sau trecute prin boală, iar activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.

Nunţile sau botezurile sunt permise cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 200 de persoane, în interior sau în exterior cu persoane vaccinate sau care au trecut prin boală.

Restaurantele şi cafenelele pot funcţiona cu până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, între orele 5.00 – 24.00, cu participarea persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală, iar activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în interiorul centrelor comerciale este permisă până la 50% din capacitatea maximă a zonelor de consum delimitate faţă de restul spaţiului public şi amenajate în acest scop.

În baruri, cluburi şi discoteci activităţile sunt interzise.

Operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii au obligaţia să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5.00 – 22.00. Sunt şi excepţii: farmaciile, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane şi rutier de mărfuri îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Sălile de sport sau fitness pot funcţiona fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minim 4 mp pentru fiecare persoană. Activitatea este permisă doar celor vaccinaţi sau trecuţi prin boală.

Se introduce carantina de noapte pe weekend. Astfel, este interzisă circulaţia în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20.00 – 5.00 pentru persoanele nevaccinate sau netrecute prin boală. Sunt exceptaţi cei care merg sau se întorc de la serviciu, cei care au nevoie de asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente. Se pot deplasa în afara localităţilor persoanele care sunt în tranzit sau călătoresc cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei. Pot părăsi gospodăria şi cei care au motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.

Cei care trebuie să iasă din locuinţă au nevoie de declaraţie pe propria răspundere, iar cei care merg sau se duc la serviciu au nevoie de declaraţia de la angajator.

Măsurile stabilite de CJSU Iaşi prin această hotărâre se aplică pentru o perioadă de 14 zile, între 6 şi 19 octombrie.

„Am ajuns într-o astfel de situaţie nedorită mult prea repede şi asta demonstrează că toate avertismentele epidemiologilor au fost corecte: acest virus este deosebit de periculos din prisma gradul său neobişnuit de ridicat de răspândire. Este foarte contagios şi viteza de răspândire este cea care conduce la rate mari de infectare şi la aglomerarea spitalelor. Avem nevoie să ne păzim, de aceea CJSU Iaşi a hotărât instituirea acestor măsuri sanitare preventive suplimentare cu scopul de a domoli răspândirea virusului. În acelaşi timp, avem în continuare opţiunea de a ne vaccina şi îndemn populaţia care nu a făcut încă vaccinul să aibă încredere că este opţiunea cea mai bună şi să se vaccineze. Trebuie să facem tot ce ne stă în puteri să depăşim această situaţie pandemică. Prevenţia şi vaccinarea – acestea sunt singurele noastre opţiuni certe”, a declarat Marian Grigoraş, prefectul judeţului Iaşi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/7601479-mediafax-foto-raul-stef-3.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/7601479-mediafax-foto-raul-stef-3-300x300.jpgrootstireaUncategorised
În Iaşi rata de infectare a ajuns, marţi, la 6,58 la mie. CJSU Iaşi a decis ca în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive să se organizeze cu participarea spectatorilor până la 50% din...