Niciun vinovat, pînă azi, în afară de ”ciuma roşie”

După tragedia de la Piata Neamţ, preşedintele Klaus Ioahnnis a speculat politic şi a acuzat ”ciuma roşie” pentru numirile politice la spitale şi managementul defectuos al acestora – exemplul de la Piatra Neamţ a fost cel mai des utilizat. Preşedintele a declarat marţi, la patru zile de la tragedie, că la Piatra Neamţ “baronii roşii au schimbat directorii de spital de capul lor, refuzând să colaboreze cu Direcţia de Sănătate Publică sau cu specialiştii Ministerului Sănătăţii”. Apoi, nu s-a mai întîmplat nimic relevant, în afara faptului că, după alegeri, ”baronii roşii” au fost înlocuiţi de baroni galbeni.

Nicio persoană nu a fost găsită vinovată şi nu a fost pusă sub acuzare, pînă în ziua de azi, deşi rudele pacienţilor decedaţi au deschis procese, pentru moartea lor. Doar directorul de la acea vreme al unităţii medicale – Lucian Micu – numit politic, şi-a dat demisia. Secţia arsă de ATI-ul din Piatra Neamţ a rămas sigilată aproape trei luni, ”pentru cercetări”. Dar ancheta Parchetului General, condusă de procurorul Marius Iacob, cunoscut pentru că risipise capătul căutărilor eşuate ale Elodiei 2 miliarde de lei vechi, n-a dat nicio soluţie, pînă acum, nici în dosarul tragediei de la Piatra Neamţ.

Tot în acele zile ale tragediei, preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţe ale guvernului la Cotroceni, a făcut declaraţii despre ceea ce trebuie şi va fi făcut, pentru ca asemenea tragedii ”să nu se mai repete”. Ele s-au repetat însă, pentru că nimeni n-a mai făcut nimic, după declaraţiile momentului. Nici măcar procurorul Marius Iacob.

Dacă neputinţa trebuie să poarte un nume, atunci ea se poate numi Klaus Iohannis, care, cel puţin în lumina angajamentelor luate după primele momente ale tragediei, în zilele care au urmat, poate fi socotit primul vinovat, moral, pentru repetarea tragediilor petrecute ulterior, la spitalul ”Matei Balş” din Bucureşti şi la cel de la Constanţa. Şi am argumente şi documente pentru a proba acest fapt, în cele de mai jos.

După incendiul de la Spitalul Judeţean Neamţ, ministrul sănătăţii, liberalul Nelu Tătaru declara: ”sîntem toţi vinovaţi în această ţară, nu doar sistemul medical şi autorităţile locale, pentru că am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală“. Ceea ce, în fond, relativizează problema oricărei responsabilităţi, pentru că vinovăţia colectivă nu se poate numi vinovăţie.

De la Tragedie, la Discurs

Au abundant, sub şocul evenimentelor, discursurile şi angajamentele. De departe, cel mai ferm s-a arătat atunci preşedintele Iohannis. El declara pe 17 noiembrie 2020: ”o spun şi eu de ani de zile, o vedem cu toţii, sistemul sanitar din România trebuie regândit din temelii. Subfinanţarea şi proasta cheltuire a banului public în spitale, lipsa de modernizare, corupţia endemică, pe care nu trebuie să ne ferim să o indicăm public, incompetenţa şi neimplicarea, toate acestea au măcinat sistemul nostru medical”. Suferinţele sistemului sanitar ieşiseră la iveală, odată cu cadavrele carbonizate ale pacineţilor de la secţia ATI, a spitalului din Piatra Neamţ.

Preşedintele a mai spus: ”din martie, acest sistem, şi aşa împovărat, a avut de dus şi bătălia cu noul coronavirus. Doar reforme autentice, făcute cu o majoritate care lucrează pentru români, pot schimba cu adevărat toate aceste defecte structurale. Ne lovim însă permanent de acelaşi obstacol: opoziţia la schimbarea în bine. Mereu aceiaşi politicieni cu apucături învechite, care au lăsat România în colaps, secătuită de resurse, iar acum strigă fără ruşine de pe margine”. Dar e exact ce a făcut , în continuare, însuşi preşedintele României, şi după ce, la capătul alegerilor, şi-a instalat ”guvernul său”.

În contextul tragediei de la Piatra Neamţ, preşedintele promitea că ”după alegeri, cu o nouă majoritate trebuie dusă coordonarea actului medical înapoi la Ministerul Sănătăţii şi lucrurile trebuie să fi modernizate, simplificate, îmbunătăţite, investiţii în spitale noi sunt necesare şi sunt deja planificate investiţii în aparatură, în service şi mentenanţă”. Care nu s-au făcut, cel puţin în ATI.

Pe 18 noiembrie, preşedintele Iohannis a anunţat că va organiza a doua zi, miercuri, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu experţii din domeniul sanitar, pe tema echipamentelor specifice secţiilor de terapie intensivă: ”în ceea ce priveşte situaţia la zi din sistemul sanitar, mâine voi organiza o întâlnire la Palatul Cotroceni cu experţii în domeniu pe tema echipamentelor din spitale, mai specific a celor din secţiile de Terapie Intensivă, cu referire la sistemele de gaze medicinale şi reţeaua electrică. Ştim că există numeroase probleme în acest domeniu, care impun rezolvarea lor cu prioritate”.

Întrebat dacă autorităţile au ”un plan bine stabilit” astfel încât o tragedie precum cea de la Piatra Neamţ să nu se mai întâmple, şeful statului a precizat că acesta este motivul principal pentru care întâlnirea va avea loc. Iohannis spunea că ”improvizaţiile nu vor mai fi acceptate”: ”tocmai de aceea, am convocat întâlnirea de mâine, pentru a discuta şi cu guvernanţi şi cu specialişti din domeniu, cu specialişti din zona terapiei intensive toate aceste măsuri. În afară de aceşti specialişti, am convocat şi specialişti în instalaţii, în special în instalaţii sanitare. Lucrurile pot fi rezolvate. Extinderea secţiilor de terapie intensivă în spitale se poate face, evident cu respectarea normelor în vigoare”.

Preşedintele a precizat că întâlnirea de la Cotroceni a fost convocată pentru a discuta cu specialişti din domeniu, din zona terapiei intensive, despre măsurile care se impun: “Lucrurile care clar trebuie evitate sunt suprasolicitarea unor reţele şi improvizaţiile. Ştiţi foarte bine că improvizaţiile la reţele, în special electrice, sunt deosebit de periculoase, nu doar pentru un spital şi pentru o terapie intensivă, ci şi pentru oricine face astfel de improvizaţie acasă. Deci, tocmai pentru a preveni aceste improvizaţii, doresc să pun problema mâine pe tapet şi să găsim soluţii urgente, foarte urgente, fiindcă aici nu este nevoie doar de control, de verificare, este nevoie efectiv de intervenţie, de refacere a unor sisteme, de îmbunătăţire a unor sisteme şi de crearea unor proceduri care pe viitor nu mai permit astfel de acţiuni heirupiste, de mutat azi secţia, mâine injectomatul şi, din toată improvizaţia, iată că au murit oameni”, a susţinut Iohannis.

Şedinţa a avut loc, dar după ea preşedintele n-a mai susţinut nicio ”declaraţie de presă”. Subiectul era deja îngropat, odată cu victimele arse de la Piatra Neamţ. Dar ceea ce este mai grav e că niciuna dintre măsurile propuse de specialiştii care au fost chemaţi la Cotroceni de preşedinte, alături de resposabilii din executive, pentru a le prelua, n-a fost pusă în practică. Deşi au mai fost multe şedinţe de guvern prezidate de preşedintele Klaus Iohannis, nu s-a făcut nimic, din ceea ce a promis cu mare morgă că se va întreprinde, pentru remedierea problemelor, măcar a celor urgente de la ATI.

Şi spitalele au continuat să ardă. Incediile de la secţiile de ATI de la ”Matei Balş” şi de la Constanţa au avut loc, efectiv, pentru că preşedintele Klaus Iohannis a îngropat într-un sertar planul propus, printr-un memoriu, de reprezentanţii medicilor ATI din ţară, pe care el însuşi îi convocase la Cotroceni. Şi n-a făcut nimic, în vreme ce alţi oameni au avut aceeaşi soară crudă – să ardă de vii, fără să se poată mişca, în paturile lor de spital, unde ar fi trebuit de fapt să-şi afle salvarea.

”Soluţiile imediate” cerute de Iohannis pentru ATI n-au fost aplicate niciodată

  Majoritatea spitalelor de la noi au continuat, şi după tragedia de la Piatra Neamţ, să funcţioneze în clădiri construite după norme vechi, cu instalaţii electrice copleşite de încărcarea cu aparatură medicală, mai ales în perioadele în care secţiile de terapie intensivă au fost supraaglomerate de bolnavii de Covid, în stare gravă. Ceea ce se întîmplă inclusiv în momentul de faţă.

Incediul şi victimele de la Constanţa, ca şi cele de la Matei Balş, au un responsabil uşor de identificat: Klaus Iohannis. El este cel care i-a convocat la Cotroceni, între alţi specialişti în reţele şi instalaţii electrice, pe prof. dr. Dorel Sandesc şi prof dr. Şerban Bubenek, cei de conduc Societatea Română a medicilor din ATI. Cei doi nu s-au dus nepregătiţi, cu atît maim ult cu cît cunoşteau problemele din sistem, de ani buni.

Am intrat în posesia Memoriului pe care, ca reprezentanţi ai medicilor ATI din România, doctorii Bubenek şi Săndesc l-au depus la Cotroceni, la întîlnirea la care au fost chemaţi în 19 noiembrie 2020. El este aresat către ”Excelenţa Sa Dl. Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României, Guvernul României-Excelenţei Sale Dl Ludovic Orban, Premierul României, Ministerul Sănătăţii-Excelenţei Sale Dl Dr Nelu Tătaru”. Documentul, intitulat ”MEMORIU – PROPUNERE DE SOLUŢII IMEDIATE PENTRU CREŞTEREA SIGURANŢEI SPITALELOR ŞI EVITAREA UNOR TRAGEDII DE GENUL CELEI DE LA SPITALUL PIATRA NEAMŢ” a rămas fără nicio finalitate, cu toate promisiunile preşedintelui ţării. Astfel că, pentru tragediile petrecute ulterior, vinovatul moral este Klaus Iohannis. 

Medicii ATI prezenţi la Cotroceni arătau că s-au implicat de la început ”în lupta împotriva pandemiei COVID, contribuind cu cîteva proiecte majore, din care precizăm aici câteva: evaluarea situaţiei Secţiilor ATI la începutul Pandemiei şi a evoluţiei dotării acestora, oferirea Ministerului Sănătăţii de Programe de dotare a Secţiilor ATI şi asigurarea de sprijin tehnic cu specialişti ATI, pentru implementarea acestor Programe, colaborarea cu Ministerul Fondurilor Europene în lansarea programuli POIM pentru Spitale şi oferirea de consultanţă tehnică pentru evaluarea aplicaţiilor depuse de Spitale, realizarea unor Ghiduri de tratament şi ingrijire a pacienţilor COVID”, precum şi  în desfăşurarea unei importante campanii umanitare, intitulată ’’România are nevoie de Terapie Intensivă’’ , care a determinat un val impresionant de solidaritate din partea societăţii româneşti – ceea ce a fost, de fapt, singurul ajutor pe care l-au primit medicii ATI, dar care se datora tot numai exclusiv lor însuşi.

De la stat, n-au primit nimic, cu toate că avertizau: ”Avînd în vedere tragedia de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, vă propunem imnplementarea de urgenţă a două Programe pe care le considerăm absolut necesare şi de natură să crească siguranţa Spitalelor româneşti: 1.UPGRADAREA SI MODERNIZAREA SISTEMELOR DE GAZE MEDICINALE SI DE ELECTRICITATE DIN SPITALELE PUBLICE Societatea Română de ATI şi Comisia ATI au făcut o evaluare a sistemelor de gaze medicinale din 154 Spitale publice, care au linie de gardă ATI (pe care o ataşăm) şi care evidenţiază numeroasele probleme din acest domeniu, care impun rezolvarea lor cu prioritate. Este evident că, în condiţiile creşterii semnificative a nivelului de dotare cu echipamente medicale a spitalelor, atât reţelele de gaze medicinale cât şi reţelele electrice sunt depăşite, ceea ce crează riscul major ca tragedii de genul celei de la Piatra Neamţ să se poată repeta”.

Avertismentul a fost în van. Analiza făcută şi prezentată la Cotroceni, efectuată de Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă, în perioada noiembrie – decembrie 2020, cu sprijinul medicilor ATI din 132 de unităţi ATI de la 125 de spitale a rămas doar ”spre ştiinţă” şi ca document istoric, pentru viitor. Dar ea îl condamnă ca vinovat moral pe preşedintele Iohannis, pentru că niciuna din problemele sesizate, centralizate în situaţiile anexate şi la care medicii au venit cu soluţii concrete, n-a fost luată în seamă şi oamenii au continuat să moară.

După tragedia de la Piatra Neamţ, doctorii Bubenek şi Săndesc arătau: ”Ne aflăm în această situaţie, pentru că până în prezent nicio autoritate nu a acordat importanţă acestui subiect. Pentru a preîntîmpina repetarea catastrofei, reprezentanţii medicilor ATI au transmis la Cotroceni şi un ”PROGRAM NAŢIONAL DE FINANTARE A SERVICE-ULUI ŞI MENTENANŢEI PENTRU ECHIPAMENTELE ŞI APARATURA MEDICALE DIN SPITALELE PUBLICE”, elaborat tot de Societatea Româna de ATI şi Comisia ATI, în urma unei analize ”a situaţiei reale a contractelor de service şi mentenanţă pentru echipamentele şi aparatura medicală din dotarea spitalelor publice”, din care reieşea că  ”este evident că în acest domeniu situaţia din spitale este dezastruoasă, ascunsă uneori de raportări false, făcute pentru păstrarea unor funcţii şi avantaje. În condiţiile finanţării deficitare, spitalele dau întodeauna prioritate altor cheltuieli-salarii, utilităţi, etc. astfel că fondurile pentru service şi mentenanţă sunt mereu insuficiente. Astfel, utilizarea echipamentelor care nu beneficiază de service autorizat conform rglementărilor în vigoare crează pericolul unor defecţiuni, incidente şi accidente ce pot avea un deznodământ tragic”.

Dar niciunul din cele două programe n-a fost aplicat. Au rămas doar pe hîrtie, atît proiectul pentru extinderea/modernizarea sau înfiinţarea sistemului de gaze medicale (estimat, pentru toate secţiile ATI din România la 311.567.969,00 RON (64.909.994,00 Euro), cît şi cel pentru extinderea/modernizarea sau înfiinţarea infrastructurii electrice, de 403.163.374,30 RON (83.992.370,00 Euro). S-au cheltuit în schimb, nu vom şti cît, pentru ”izolete”, măşti neconforme şi vaccinuri în exces. Ele au fost de natură să aducă bani noilor ”baroni galbeni”, şi nu investiţiile în secţii ATI moderne.

La întîlnirea de la Cotroceni din 19 noiembrie 2020, cei doi medici ATI, plini de speranţă, dar şi de amărăciune, aertizau: ”Excelenţele Voastre, trebuie să o spunem deschis, în condiţiile actuale Spitalele publice prezintă serioase vulnerabilităţi, mai ales în ceea ce priveşte reţelele de gaze medicinale şi electrice şi a contractelor de service, probleme care crează un risc semnificativ de accidente majore, ce vor putea fi imputate deficienţelor de sistem. Realizarea, în premieră, a acestor Programe va contribui semnificativ la creşterea siguranţei în Spitalele publice şi, în eventualitatea nefericită a unor incidente sau accidente, va exonera de responsabilitate autorităţile centrale”.

Avertismentul n-a fost băgat în seamă. Niciun Program din cele două propuse şi anexate acestui memoriu, înaintat la întîlnirea care a avut loc la Cotroceni, în 19 noiembrie 2020, nu a fost pus în practică şi n-a fost finanţat, cu vreun leu. Nu s-a mişcat, de fapt, nimic, ceea ce înseamnă, evident, că ”autorităţile centrale” nu mai pot fi exonerate de vină, în cazul morţilor de la ”Matei Balş” şi Constanţa.

Prima ”autoritate centrală” este şi era preşedintele Iohannis – guvernul era, declarant, ”al său”, aşa cum e şi cel al lui Cîţu acum şi, dealtfel, preşedintele Iohannis convocase întîlnirea, preşedintele Iohannis solicitase remedierea sistemului de funcţionare al secţiilor de Anestezie şi Terapie Intensivă din spitalele româneşti. Dar a încuiat apoi proiectele într-un sertar şi a plecat la schi, lăsîndu-le uitate acolo. Şi, pînă acum, au mai ars încă două secţii ATI, iar specialiştii nu îşi pun problema dacă un asemenea accident va mai avea loc, ci cînd. Căci răspunsul cu privire la vinovăţie e deja dat. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/memoriu-ati-presedinte.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/memoriu-ati-presedinte-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Niciun vinovat, pînă azi, în afară de ”ciuma roşie” După tragedia de la Piata Neamţ, preşedintele Klaus Ioahnnis a speculat politic şi a acuzat ”ciuma roşie” pentru numirile politice la spitale şi managementul defectuos...