A trebuit mult timp pentru ca femeile să se întoarcă şi să se bucure de un meci pe stadion al echipei naţionale masculine iraniene.

Primul prilej, meciul de calificare pentru Cupa Mondială de fotbal 2022 împotriva Coreei de Sud, programat pentru 12 octombrie.

Ultima şi singura dată când susţinătoarele au reuşit să meargă pe stadionul Azadi din Teheran a fost în octombrie 2019, când 3.500 de femei au aclamat echipa masculină iraniană, care a câştigat cu 14-0 în faţa Cambodgiei.

Decizia de a permite femeilor să intre pe stadion a fost legată de un episod care a lovit opinia publică iraniană, şi anume moartea tragică din septembrie 2019 a unei fete, Sahar Khodayari, care şi-a dat foc după ce a crezut că a fost condamnată la închisoare pentru că a încercat să intre un stadion.

După revoluţia islamică din 1979, femeilor iraniene li s-a refuzat accesul în tribune, în mod oficial pentru a le proteja de grosolăniile bărbaţilor.

FIFA cere Teheranului de ani buni să deschidă stadioanele şi pentru femei, permisiune acordată în foarte rare ocazii şi pentru un număr limitat de femei, între 2018 şi 2019.

Acum, este un moment de cotitură, sperându-se că nu este doar un episod sporadic, ci va deveni o practică.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/iran.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/10/iran-300x300.jpgrootstireaUncategorised
A trebuit mult timp pentru ca femeile să se întoarcă şi să se bucure de un meci pe stadion al echipei naţionale masculine iraniene. Primul prilej, meciul de calificare pentru Cupa Mondială de fotbal...