Fostul arbitru internaţional Constantin Din şi-a lansat, marţi, candidatura la preşedinţia Federaţiei Române de Handbal, afirmând că îşi doreşte să “redea handbalul cluburilor”, pentru că în acest moment este “acaparat” de instituţia condusă de Alexandru Dedu.

El a precizat că a avut deja întâlniri cu aproximativ 50% din reprezentanţii handbalului românesc.

Candidatul la şefia federaţiei a precizat că a avut întâlniri cu diverşi potenţiali investitori în handbal, care ar urma să se alăture federaţiei.

“Am avut întâlniri cu diverşi parteneri care vor să se alăture handbalului şi din fericire nu sunt puţini. Eu vreau să vin să aduc bani în handbal, nu să iau. Nu este posibil să urmeze un meci de Liga Campionilor şi să un avem măcar o emisiune a acestui produs. Mi-e teamă că handbalul poate ajunge şi mai jos decât este acum, de la 4.000 de practicanţi să ajungem la 2.000, la 1.000 şi apoi să dispară interesul. De aceea vrem să reconstruim handbalul”, a mai spus Din.

Fostul arbitru a vorbit şi despre rezultatele echipelor naţionale de handbal ale României, despre care a afirmat că “lipsesc cu desăvârşire”: “Rezultatele echipelor naţionale lipsesc cu desăvârşire, din păcate”.

La evenimentul de lansare a candidaturii lui Constantin Din au mai participat foştii handbalişti Mariana Târcă, Vasile Stângă şi Viorel Mazilu.

Constantin Din este absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti şi a fost arbitru internaţional IHF, oficiind la meciuri importante în ultimii 20 de ani, de la întrecerile europene la campionate mondiale şi Jocurile Olimpice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/handbal-masculin-cosmin-dan-3.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/handbal-masculin-cosmin-dan-3-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Fostul arbitru internaţional Constantin Din şi-a lansat, marţi, candidatura la preşedinţia Federaţiei Române de Handbal, afirmând că îşi doreşte să 'redea handbalul cluburilor', pentru că în acest moment este 'acaparat' de instituţia condusă de Alexandru Dedu....