Întrebat, duminică, dacă a discutat cu preşedintele ales al PNL, Florin Cîţu, despre declaraţia pe care a făcut-o pe scenă, privind faptul că între el şi preşedintele Iohannis nu mai există parteneriat, Orban a spus că nu mai are nimic de spus faţă de ceea ce a spus sâmbătă.

Despre acea declaraţie, Cîţu a spus că Orban ar trebui să dea explicaţii în BEX.

Totuşi, întrebat dacă îşi retrage declaraţia, Orban a spus că niciodată nu şi-a retras o declaraţie.

Întrebat, în continuare, de jurnalişti, dacă nu îi e teamă de o eventuală excludere din partid, Orban a răspuns: „Ar fi ultima nebunie pe care ar putea să o facă cei din echipa necâştigătoare. Cum să fiu sancţionat? Să fim serioşi”.

Orban a spus că nu mai există cale de împăcare cu preşedintele Iohannis.

„Ce să mai facă (Iohannis – n.r.)? Am fost şeful de campanie al candidatului la preşedinţie al PNL, Klaus Iohannis. Împreună am reuşit un scor senzaţional, cel mai mare scor politic şi în primul tur, şi în al doilea tur pentru un preşedinte al României. Eu cred că mi-am făcut datoria în relaţia cu domnul Iohannis şi lucrurile sunt cât se poate de limpezi. Dacă vrea să aibă parteneriat, să aibă cu preşedintele ales al partidului”, a mai spus Orban.

În discursul său după anunţarea câştigării funcţiei de preşedinte PNL de către Florin Cîţu, Ludovic Orban a ţinut să precizeze şi că parteneriatul său cu Klaus Iohannis nu mai există.

„Vreau să vă mai spun un lucru – din momentul de faţă între Ludovic Orban şi Klaus Iohannis nu va mai fi niciun parteneriat”, a mai spus Ludovic Orban.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/7697925-mediafax-foto-alexandru-dobre-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/7697925-mediafax-foto-alexandru-dobre-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Întrebat, duminică, dacă a discutat cu preşedintele ales al PNL, Florin Cîţu, despre declaraţia pe care a făcut-o pe scenă, privind faptul că între el şi preşedintele Iohannis nu mai există parteneriat, Orban a spus că...