Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, singurele care nu suferă restricţii suplimentare şi se derulează ca şi până acum sunt activităţile muzeelor, bibliotecilor, librăriilor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, şcolilor populare de artă şi meserii.

În localităţile în care incidenţa depăşeşte 3 la mie, situaţia se modifică însă în cazul evenimentelor organizate în spaţii închise, cum ar fi cinematografe, instituţii de spectacole şi/sau concerte, unde evenimentele pot avea loc cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie.

De asemenea, organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane.

Schimbări suportă şi organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale care sunt permise cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie.

În toate aceste situaţii paticiparea este permisă doar pentru persoanele vaccinate şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, pentru cele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore, respectiv pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Ministerul Culturii precizează că se pot derula evenimente în aer liber cu un număr mai mare de 2.500 de spectatori, doar dacă persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

În localităţile unde rata incidenţei cumulate depăşeşte 6/1000 de locuitori, activităţile cu publicul sunt interzise.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/7134144-mediafax-foto-andreea-alexandru-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/7134144-mediafax-foto-andreea-alexandru-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, singurele care nu suferă restricţii suplimentare şi se derulează ca şi până acum sunt activităţile muzeelor, bibliotecilor, librăriilor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, şcolilor populare de artă şi...