Membrii Consiliului de Administraţie al SNSPA au decis, miercuri, în unanimitate, ca activităţile didactice şi de cercetare din primul semestru al anului universitar 2021-2022 să se desfăşoare în continuare în sistem online.

Astfel, cursurile se vor face pe platformele de tip e-learning ale facultăţilor.

Potrivit deciziei CA al SNSPA, facultăţile vor putea decide, totuşi, cu privire la organizarea unor activităţi academice extracurriculare – care nu sunt obligatorii – în sistem clasic (faţă în faţă). Acestea se pot face cu maxim 50 de persoane.

„(Acestea – n.r.) vor avea rolul de a asigura, în special pentru studenţii din anul I de studii, o mai bună cunoaştere a cerinţelor academice şi a parcursului lor educaţional, corespunzător anului academic 2021-2022”, arată SNSPA.

Decizia CA al SNSPA va fi înaintată pentru aprobare Senatului SNSPA, în şedinţa programată vineri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/94252851-2938868989502022-7553120651997872128-o-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/94252851-2938868989502022-7553120651997872128-o-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Membrii Consiliului de Administraţie al SNSPA au decis, miercuri, în unanimitate, ca activităţile didactice şi de cercetare din primul semestru al anului universitar 2021-2022 să se desfăşoare în continuare în sistem online. ...