Preţul gazului ar putea fi plafonat pentru că este o situaţie specială care necesită soluţii speciale, a declarat premierul Florin Cîţu.

“Am avut discuţii despre plafonarea preţului la gaze. Sunt mai multe variante la care ne gândim. Este important să nu distorsionăm piaţa”, a declarat premierul, menţionând că plafonarea preţului la gaze poate afecta negativ investiţiile în acest domeniu. Anunţul vine în contextul în care anul aceasta ar trebui luată o decizie finală privind proiectele de gaze din zona de mare adâncime a Mării Negre.

Dincolo de posibila plafonare a preţului la gaze, premierul a mai precizat că săptămâna viitoare va fi prezentată o soluţie pentru compensarea facturilor la energie, clienţii non-casnici urmând să fie şI ei incluşi.

“Căutăm cele mai bune soluţii pentru consumatorii casnici şI non-casnici până în 31 martie. Acum venim cu solţii pentru această iarnă.”

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Preţul gazului ar putea fi plafonat pentru că este o situaţie specială care necesită soluţii speciale, a declarat premierul Florin Cîţu. “Am avut discuţii despre plafonarea preţului la gaze. Sunt mai multe variante la...