Media de preţ a unui hectar de teren agricol în România este de circa 6.000 euro, ceea ce atrage atenţia investitorilor români, dar şi străini, mai ales în contextul în care media europeană este mai mare, au susţinut invitaţii ediţiei din 13 septembrie a emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania şi Profi.

„În unele zone ale ţării şi pentru anumite tranzacţii preţul a sărit de 10.000 de euro, dar media naţională este sub această valoare. Credem că există o tendinţă naturală de creştere a preţului terenului agricol, deoarece este un activ stabil, dorit de mulţi investitori, dar nu vedem pentru perioada următoare o creştere accelerată“, a spus Robert Lisenche, director de investiţii al HoldeAgri Invest. 

Punctul forte al terenurilor agricole din România este solul fertil, însă vechea problemă a lipsei unui sistem de irigaţii este un dezavantaj. De la începutul anului până în prezent au fost scoase la vânzare peste 20 de terenuri agricole mari, de peste 30 de hectare, ce totalizează circa 1.000 de hectare, conform datelor de pe site-ul Ministerului Agriculturii, care avizează aceste tranzacţii. Doar cinci s-au realizat efectiv.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/teren-agricol.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/teren-agricol-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Media de preţ a unui hectar de teren agricol în România este de circa 6.000 euro, ceea ce atrage atenţia investitorilor români, dar şi străini, mai ales în contextul în care media europeană este mai mare,...