Fostul preşedinte american Donald Trump consideră că, dacă sunt adevărate, dezvăluirile privind contactele generalului Mark Milley, şeful Statului Major Interarme din SUA, cu oficiali militari chinezi, sunt acte de “trădare”.

Dacă sunt adevărate – ceea ce este greu de crezut că el ar fi sunat în China şi ar fi făcut acele lucruri, că voia să le ofere consultanţă în avans despre un atac – acest lucru este trădare”, a declarat Donald Trump la emisiunea televizată realizată de Sean Spicer şi Lyndsay Keith la Newsmax, conform Yahoo News. De altfel, Donald Trump a dat asigurări că nu a intenţionat deloc să atace China. „Nu m-am gândit niciodată să atac China“, a subliniat fostul preşedinte american.

Conform cotidianului The Washington Post, în ultimele luni ale mandatului preşedintelui Donald Trump, generalul Mark Milley, şeful Statului Major Interarme al armatei SUA, se temea că liderul de la Casa Albă ar putea declanşa un război împotriva Chinei, astfel că a acţionat pentru evitarea unui conflict.

În două convorbiri telefonice secrete, generalul Mark Milley i-ar fi oferit asigurări şefului Statului Major al armatei chineze, Li Zuocheng, că Statele Unite nu vor lansa niciun atac, conform dezvăluirilor făcute într-o carte de Bob Woodward şi de Robert Costa, jurnalişti ai cotidianului The Washington Post. O conversaţie telefonică ar fi avut loc pe 30 octombrie 2020, cu patru zile înaintea scrutinului prezidenţial pierdut de Donald Trump, iar a doua pe 8 ianuarie 2021, la două zile după violenţele comise la Capitoliu de simpatizanţii lui Donald Trump.

„Generale Li, vreau să vă asigur că Administraţia ameriană este stabilă şi că totul va fi în ordine. Nu intenţionăm să vă atacăm, nu intenţionăm să lansăm operaţiuni militare împotriva voastră. Generale Li, noi doi ne cunoaştem de cinci ani. Dacă vom ataca, eu vă voi suna înainte. Nu va fi o surpriză”, i-ar fi spus generalul Mark Milley omologului său din China, conform jurnaliştilor de la cotidianul The Washington Post, în octombrie 2020. Ulterior, generalul SUA ar fi transmis, în ianuarie 2021: “Suntem stabili în proporţie de sută la sută. Totul este în regulă. Dar democraţia poate avea dificultăţi uneori”.

Generalul Mark Milley ar fi discutat cu alţi comandanţi militari americani şi ar fi cerut revizuirea procedurilor de lansare a armelor nucleare, explicând că preşedintele poate da ordinul, dar el, Milley, trebuie să fie implicat în decizie.

De altfel, procedura SUA privind lansarea armelor nucleare prevede că ordinul este dat de preşedinte, dar trebuie verificat de secretarul Apărării şi există o ierarhie militară precisă de punere în aplicare a ordinului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/23w.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/23w-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Fostul preşedinte american Donald Trump consideră că, dacă sunt adevărate, dezvăluirile privind contactele generalului Mark Milley, şeful Statului Major Interarme din SUA, cu oficiali militari chinezi, sunt acte de 'trădare'. „Dacă sunt...