Preşedinţia de 37 de ani a lui Mugabe a fost asigurată prin alegeri compromise de acuzaţii de fraudă şi de violenţe.

Acesta a fost înlăturat de la putere în 2017 şi a murit în 2019. Partidul Zanu PF, care se află la putere, are acum o nouă conducere.

Într-o anchetă comună cu Biroul de Jurnalism de Investigaţie şi Universitatea din Bath, Panorama a obţinut mii de documente care arată cum BAT a finanţat o reţea de aproximativ 200 de informatori secreţi în sudul Africii.

Mare parte din această activitate a fost externalizată unei companii private sud-africane de securitate, Forensic Security Services (FSS).

FSS trebuia să combată comerţul ţigaretelor pe piaţa neagră, însă foşti angajaţi au declarat pentru BBC că au încălcat legea pentru a sabota rivalii BAT.

Documente interne arată că echipa FSS era instruită să închidă trei fabrici de ţigări administrate de competitori ai BAT în Zimbabwe. În acest context, FSS a plătit o firmă locală să supravegheze o fabrică Savanna Tobacco în 2012, însă a fost prinsă.

Astfel, trei dintre directori au fost puşi sub acuzare în legătură cu supravegherea. Arestarea lor l-a făcut pe preşedintele de atunci, Robert Mugabe, să ţină un discurs în care a condamnat acţiunile acestora şi posibila implicare a BAT.

Totuşi, Panorama a decoperit că antreprenori care lucrau pentru BAT discutau cu oficiali din Zimbabwe.

Bărbatul care a fost trimis să negocieze un acord, care doreşte să rămână anonim, a declarat pentru Panorama că a mituit mai mulţi oficiali din Guvern pentru a aranja o întâlnire în care să discute cazul celor trei directori.

„A trebuit să clarific faptul că vor primi un plic gros cu bancnote”, a spus acesta.

Documentele consultate de BBC confirmă că bărbatul a primit echivalentul a 12.000 de dolari americani în moneda locală şi sugerează că banii pentru mite au fost furnizaţi de BAT. 

Un memorandum intern subliniază acordul propus.

Oficialul din Zimbabwe a spus că, având în vedere apropiere alegerilor prezidenţiale, ar ajuta o donaţie către partidul lui Mugabe, Zanu PF.

„Cu donaţia aceasta, ar putea să se ducă din nou la preşedinte”, pentru a încerca să resolve problema, se arată în memorandum. „Donaţia către Zanu PF ar trebui să fie în jur de 300.000 – 500.000 de dolari americani.”

Documentele nu arată dacă mita a fost plătită în cele din urmă, însă Panorama a discutat cu trei surse care au confirmat că BAT cunoştea termenii înţelegerii.

La trei zile după întâlnire, cei trei directori au fost eliberaţi.

BAT nu a răspuns întrebărilor Panorama.

Reţeaua

FSS a lucrat pentru BAT, în Africa de Sud, între 2000 şi 2016.

Dovezile sugerează cu tărie că au mituit oficiali vamali şi ofiţeri de poliţie şi că BAT a obţinut acces la informaţii din reţeaua de supraveghere a poliţiei, folosită ulterior pentru a-şi spiona rivalii.

FSS a interceptat telefoanele competitorilor BAT, a plasat dispozitive de urmărire pe vehiculele cu care livrau şi a mituit angajaţi pentru a oferi informaţii interne.

Documentele mai arată că persoane din conducerea BAT de la Londra au recrutat şi plătit unii dintre informatorii care lucrau în fabricile competitorilor. Angajaţii BAT alimentau carduri în Londra şi informatorii puteau retrage bani, anonim, în Africa de Sud. Acesta este un sistem de plată uneori folosit de grupările de crimă organizată pentru a evita să fie descoperite.

Avocaţii BAT au spus că acuzaţiile nu sunt noi şi că nu este ilegal să plătească surse pentru a aduna informaţii legat de comportamentul infracţional.

„Respingem categoric caracterizarea greşită a comportamentului nostru… Eforturile noastre în combaterea comerţului ilicit au avut ca obiectiv sprijinirea instituţiilor de drept în lupta împotriva comerţului ilegal de produse din tutun. Să acţionăm responsabil şi cu integritate se află la baza culturii noastre”, a spus FSS.

Nu este prima dată când compania este acuzată de mită. În 2015, Panorama a descoperit că BAT a plătit în mod secret politicieni şi funcţionari publici din ţări din estul Africii pentru a submina măsurile împotriva fumatului.

Dezvăluirile au dus la o anchetă derulată de Serious Fraud Office (SFO) din Marea Britanie, care a durat cinci ani. Anul acesta, anchetatorii au concluzionat că nu există suficiente dovezi pentru punerea sub acuzare.

BAT a spus că a cooperat cu ancheta SFO, care cuprindea acuzaţii cu privire la Africa de Sud şi care s-a încheiat fără o acţiune.

Despre British American Tobacco

British American Tobacco este una dintre cele mai importante companii de produse din tutun din lume şi între zece cele mai mari companii britanice. Ea deţine branduri precum Lucky Strike, Camel şi Pall Mall. Anul trecut, a vândut aproximativ 650 de miliarde de ţigarete.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/hepta-3223098.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/09/hepta-3223098-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Preşedinţia de 37 de ani a lui Mugabe a fost asigurată prin alegeri compromise de acuzaţii de fraudă şi de violenţe. Acesta a fost înlăturat de la putere în 2017 şi a murit în...